Obama refuză invitația lui Putin, de a vizita Moscova. Până acum, doar Kim Jong-un a acceptat

0
60

Președintele Statelor Unite, Barack Obama, nu va fi prezent în luna mai la Moscova, când în capitala Federației Ruse sunt planificate ample manifestații cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.

 

Liderul de la Casa Albă a refuzat o invitație în acest sens a omologului său rus, Vladimir Putin, scrie agenția TASS.

Potrivit ambasadorului american la Moscova, John Teft, Casa Albă nu l-a informat privitor la vreo vizită a lui Obama la Moscova în acest an.

 

El a fost întrebat de către TASS dacă ambasada americană pregătește vizita lui Obama, însă Teft a răspuns că nu există niciun fel de pregătiri, întrucât Obama nu are în plan o astfel de vizită.

 

Agenția rusă de presă citează surse de la Moscova, care susțin că refuzul lui Obama de a participat la acțiune ar reprezenta o „mare greșeală strategică”. Potrivit lui Igor Morozov, membru al comisiei pentru relații externe din camera superioară a Parlamentului rus, Obama ar demonstra prin acest refuz că pune „ambițiile sale personale” mai presus decât recunoașterea internațională a acestui eveniment.

 

Până în prezent, doar liderul coreean, Kim Jong-un, a acceptat invitația lui Putin, de a vizita Moscova în luna mai. Va fi prima vizită a liderului nord-coreean în afara țarii, de la preluarea puterii, în 2011.

 

 

 

(Sursa: independent.md)

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentS-a aflat cine o va înlocui pe Alina Gorghiu în funcția de purtător de cuvânt al PNL
Articolul următorDeţinutul din Cluj care a evadat, căutat de trupele speciale. Poliţiştii iau în calcul varianta ca un complice îl protejează
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments