Liga I, eșalonul de elită al fotbalului românesc, ocupă locul 16 în clasamentul celor mai puternice campionate din lume pe anul 2014, dat publicității de Federația Internațională pentru Istoria și Statistica Fotbalului (IFFHS).
Primera Division (Spania) este pentru a cincea oară consecutiv cel mai bun campionat, după ce a mai primit acest titlu și în 2000, 2001, 2002 și 2004. Pe locul al doilea a fost plasată Italia (Serie A), podiumul fiind completat de Anglia (Premier League), în top 5 existând un singur campionat din afara Europei, Argentina (locul 4).
Liga I a coborât nu mai puțin de șase locuri față de 2013, după ce în 2012 ocupa poziția a 14-a.
După un progres constant în ultimii ani, începând din 2010, când s-a aflat pe locul 28 în clasament, apoi pe 20 în 2011, locul 14 în 2012 și 10 în 2013, Liga I a înregistrat o cădere de șase locuri în ierarhie.
Locul 10 a fost cea mai bună clasare a campionatului României în ierarhia IFFHS, care s-a mai înregistrat și în 2006, pentru ca în 2009 să se afle pe poziția a 11-a. De alte zece ori, după 1990, primul eșalon fotbalistic din România a intrat în top 25: locul 19 (2005), 21 (1995, 1997, 2007, 2008), 22 (1993, 1996), 23 (1999), 25 (1991, 1992).
Ierarhia IFFHS este alcătuită din 1991 pe baza rezultatelor din competițiile naționale (campionat, cupă) și internaționale ale cluburilor.