O zi din viața familiei Agrigoroaei: dorm îmbrăcați, se spală la lighean, sar gardul ca să iasă din curte

0
383

Hăituit de un vecin, senatorul Ionel Agrigoroaei spune că nu mai pune geană pe geană. Interlopul Vandam Constantin a cumpărat un teren şi o parte dintr-o vilă în care locuieşte Agrigoroaie şi l-a decuplat, pe rând, de la reţelele de utilităţi. Pe de altă parte, Vandam afirmă că partea de casă în care locuieşte Agrigoroaie a fost construită ilegal, neavând drept de acces la utilități.

 

Au ajuns să încălzească apa la aragazul care funcţionează pe butelie pentru a se spăla la lighean. În pat, se bagă îmbrăcaţi cu haine groase, şosete de lână şi căciuli. Spală rufele la mână deoarece peste căminul de apă a fost turnat ciment şi pământ. Au renunţat la viaţa socială, iar când ies din casă trebuie să sară gardul care a fost sudat.

De trei luni, de când o parte a locuinţei familiei senatorului Agrigoroaei a fost cumpărată de Vandam Constantin, un tânăr cunoscut ca scandalagiu, viaţa li s-a transformat într-una de coşmar. Se trezesc şi de 20 de ori pe noapte din cauza zgomotelor. Prietenii familiei fac cu schimbul pentru a păzi casa.  

 

Dă vina pe mafia de legume-fructe

Fără voia lor, din noiembrie trecut, familia Agrigoroaei a semnat pact cu Diavolul. Din cauza unui credit neachitat, banca i-a scos la vânzare o parte a imobilului în care locuieşte senatorul împreună cu familia. Acea parte a fost cumpărată cu suma de 37.000 de euro de Vandam Constantin, un tânăr cunoscut ca făcând parte din lumea interlopă a Iaşului. Senatorul spune de fapt că vânzarea a fost trucată şi nu înţelege de unde un tânăr de nici 18 ani are atâţia bani. “Problemele au început din septembrie când am vrut să refac grupul parlamentar al PPDD. Am sesizat faptul că evaziunea fiscală în rândul importatorilor de legume şi fructe este de 7-8 miliarde de euro. Probabil am afectat mafia aceasta, însă eu susţin producătorii români până în pânzele albe”, spune senatorul.

 

Soţia senatorului Agrigoroaie, Antoanela, se plânge că nu mai poate intra în curte

Circ şi scandal

Când s-a văzut cu sacii în căruţă, familia lui Vandam a început circul, iar de mai bine de două luni, familia parlamentarului ieşean nu mai are linişte. “Pe la trei dimineaţa, puneau pe pereţi tablă în care băteau. Tot noaptea, fiecare dintre ei venea pe la geamuri să ne sperie. Tresărim la fiecare zgomot. Ne trezim şi de 20 de ori pe noapte”, spune senatorul.

Timp de câteva săptămâni, tânărul şi-a chemat toată familia, iar într-o singură cameră dormeau şi câte 20 de persoane. “Au dat de căldură şi au venit cu tot clanul”, spune Agrigoroaei.

Cu câteva zile înainte de Crăciun, le-au fost tăiate utilităţile de către membrii familiei lui Vandam. “Ca să-şi bată joc de noi şi să facă circ, au venit la uşă şi ne-au invitat la o masă de Crăciun”, spune soţia parlamentarului ieşean. Pentru a fi sigur că nu vor avea apă, cei din familia lui Vandam au acoperit căminul de apă cu beton şi pământ. “Am strigat să nu ne lase fără apă. Noi nu le-am facut nimic. Am noroc că eu sunt o femeie puternică care de mică a fost învăţată cu munca şi cu greutăţile. Nu plecăm din casa noastră oricât s-ar strădui ei să ne alunge”, spune Antonela Agrigoroaei.

 

Amendă pentru tulburarea liniştii publice

În momentul în care femeia a văzut că este lăsată fără apă, le-a spus să nu facă asta, că nu este normal. Totul, spune femeia, s-a întâmplat sub nasul Poliţiei. “Strigam să nu-mi taie apa. Atât. Nu am făcut scandal, ci am început să strig de disperare. Şi ce credeţi? După zece zile, am fost informată că am luat amendă 500 de lei pentru tulburarea liniştii publice. În ce ţară trăim?”, se întreabă femeia. “Îi voi face plângere penală poliţistului care a făcut asta şi voi cere daune de 10.000 de euro. O să-l trimit la cursuri de drept juridic. Omul acela nu are noţiunile elementare”, declară Agrigoroaei.

Cel  mai greu este pentru soţie. A ajuns să spele rufele la mână şi să care apa cu bidoanele. La câteva zile schimbă butelia la care se încălzesc şi fac de mâncare. Pe mâini, sunt răni făcute de la frecatul rufelor. “Simt că nu mai rezist, dar nu am încotro. Am ajus să vorbesc singură. Cel mai greu le este copiilor care sunt urmăriţi la şcoală de cei din familia lui Vandam. Fata a avut o cădere şi spune că nu mai poate sta în stres”, povesteşte soţia parlamentarului.

 

 Împotriva senatorului planează o acuzație gravă: și-a construit ilegal partea de casă în care locuiește

Se spală la lighean

Au noroc de prieteni care stau 24 de ore din 24 la ei, prin rotaţie. Seara pun pe ei trei plapume, se încalţă cu şosete groase şi îşi pun ceva pe cap. “În loc să ne dezbrăcăm pentru a ne băga în pat, noi ne îmbrăcăm”, spune femeia.

Iese din casă doar pentru a merge la Poliţie şi înapoi. De două luni, numai asta face. Se spală la lighean, iar apa din bidoane este încălzită la aragaz. Cum nu era de ajuns, pentru că Vandam a pus lacăte pe poarta de la intrare, după care a sudat-o, familia este nevoită să sară gardul ori de câte ori iese din curte.

  

Citește și Lecția de supraviețuire în afaceri a senatorului Agrigoroaei: are 540.000 euro datorii la bănci, dar şi-a făcut 3 firme cu interpuşi

 

Alo, Poliţia?

Angajaţii de la E-ON au venit de câteva ori pentru a le da drumul la gaz şi la lumină, însă îndrăzneala lor a fost sortită eşecului. “Nu ştiu cum se face, dar de câte ori vin cei de la E-ON, apar şi cei din familia lui Vandam. De câte ori chem Poliţia, vin cei care sunt mână în mână cu ei. Nu fac altceva decât să dea din umeri sau să ne râdă în faţă. Vandam se bate pe umăr cu unii din Poliţie. De faţă cu Poliţia, au fost date camerele de luat vederi jos, deşi erau pe proprietatea mea”, susţine parlamentarul.

De trei săptămâni, clanul Vandam a părăsit locuinţa. Vin o dată la două-trei zile, în recunoaştere. Potrivit senatorului, acum s-au mutat în chirie la blocurile de la Green Park. Ionel Agrigoroaei afirmă că îl va da în jduecată pe vecin şi îi va cere daune de 2,5 milioane de euro.

 

 Vandam Constantin are o imagine proastă după ce a spart cu toporul uşa unei service auto din Iaşi

Vandam lansează bomba: senatorul a construit fără autorizație

Vandam afirmă, în replică, faptul că senatorul a construit fără autorizaţie partea de casă în care locuieşte, de fapt o extindere a vilei iniţiale
, cumpărate de el. Cumpărătorul mai spune că, după ce a aflat de tranzacţia pe care a făcut-o la executorul judecătoresc, Agrigoroaie a mutat pereţii, scopul fiind de a avea acces la reţeaua de utilităţi. Prin urmare, el ar fi rămas cu 38 de mp, în loc de 84 mp, cât a plătit şi fără nici un acces la gaz, apă sau curent.

În privinţa gropii pe care Agrigoroaie a declarat că familia lui Vandam ar fi săpat-o pentru a-l ameninţa cu moartea, acesta spune că era destinată unei toalete, dar că totul a fost oprit după ce a venit Sanepid, care a sistat lucrările şi a încheiat un proces verbal.   

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments