Rusia probabil va livra Iranului sisteme de rachetă de tip S-300, în cadrul contractului care fusese blocat în anul 2010 pe fondul presiunilor Occidentului, afirmă surse ruse şi iraniene citate de agenţia semioficială FARS, transmite independent.md.
Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, efectuează o vizită la Teheran, unde a semnat un acord cu omologul sau iranian, Hossein Dehqan, privind intensificarea cooperării în domeniul militar.
Potrivit FARS, primul pas spre intensificarea cooperării bilaterale va fi livrarea sistemelor de rachetă S-300. Surse citate de agenţia rusă RIA au confirmat că sunt în curs discuţii în acest sens.
„A fost făcut un pas în direcţia cooperării pe plan economic şi în domeniul tehnologiei militare, cel puţin în privinţa sistemelor defensive de tip S-300 şi S-400. Probabil le vom livra”, a declarat generalul rus Leonid Ivasov.
(Sursa: independent.md)