Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la Iaşi, că este posibilă reducerea generală a TVA cu cel mult trei puncte procentual sau scăderea TVA la categorii de produse, în special cele alimentare, informează Ziarul de Iași.
„Un obiectiv pentru 2015-2016 este aplicarea fie a unei reduceri generale de TVA (…), fie scăderea TVA la categorii de produse, în special cele agricole, alimentare”, a afirmat Ponta, într-o conferinţă de presă la Iaşi, unde mai are programate întâlniri cu primarii din judeţ.
Premierul Victor Ponta a precizat că reducerea generală de TVA s-ar putea face cu ”un punct-două, trei puncte maxim procentual”.
În acelaşi context, Ponta a adăugat că există şi varianta scăderii TVA, ”aşa cum s-a făcut pentru pâine”, la categorii de produse, în special cele alimentare.
Ponta a precizat că va trebui luată o decizie de politică fiscală şi că, cel mai probabil, această măsură ar putea fi aplicată de la 1 ianuarie 2016.
Premierul Victor Ponta se află la Iaşi, unde s-a întâlnit cu reprezentanţi ai Camerei de Comerţ, în cursul după-amiezii de vineri urmând să aibă întrevederi cu primarii PSD din judeţ.
În cursul zilei de sâmbătă, Ponta va participa la manifestările prilejuite de Ziua Unirii, la care va fi prezent şi preşedintele Klaus Iohannis.
(Sursa: ziaruldeiasi.ro)