Pe măsură ce cercetările în dosarul Microsoft avansează, la suprafaţă ies informaţii din ce în ce mai sordide despre cei implicaţi în acest uriaş scandal. Potrivit luju.ro, procurorii DNA au intrat în posesia unor indicii privind posibila comitere a unui asasinat.
Arestat prevenit, afaceristul Dumitru Nicolae, zis „Niro”, a dat detalii despre „accidentul de maşină” în care şi-a pierdut viaţa colonelul Constantin Salitra, fost şef al Direcţiei Paşapoarte şi Străini din Ministerul de Interne şi cel care a pus bazele complexului comercial “Europa”. Potrivit declaraţiilor lui Niro, accidentul care i-a adus sfârşitul lui Salitra n-ar fi chiar un accident ci un asasinat de care nu-i străin Alexandru Bittner, afacerist din cercul apropiaţilor lui Adrian Năstase.
Relatându-le procurorilor detalii despre afacerea „Microsoft”, „Niro” a dat informaţii şi despre relaţia sa cu Alexandru Bittner. Astfel, „Niro” a declarat la DNA că, în anul 2003, s-a întâlnit cu Bittner, după ce acesta ar fi încercat să îi preia afacerile. La acea întâlnire, Bittner i-ar fi dat de înţeles că este un om foarte puternic şi i-a adus două argumente foarte puternice în acest sens. Primul dintre acestea, avea legătură cu moartea colonelului Constantin Salitra, alături de care „Niro” a fondat complexul „Europa”.
Conform declaraţiilor lui „Niro”, Bittner ar fi afirmat că el închiriase TIR-ul implicat în accidentul din 1995, în urma căruia Salitra şi-a pierdut viaţa. De asemenea, Bittner i s-a lăudat lui Niro că datorită influenţei lui s-ar fi blocat o afacere mare de construire a unui oraş chinezesc pe o parcelă de teren ce ţinea de parcul IOR.
„Mi-a adus două argumente pe care mi le aduc aminte, respectiv, un prim argument era legat de faptul că un fost asociat de-al meu, Salitra Constantin, ar fi murit într-un accident în ianuarie 1995, tirul implicat în accidentul acela fiind închiriat la acel moment de către Bittner Alexandru, iar un al doilea argument era legat de faptul că datorită influenţei lui s-ar fi blocat o afacere mare de construire a unui oraş chinezesc pe o parcelă de teren ce aparţinea de parcul IOR. În fapt, argumentele lui Bittner Alexandru erau foarte puternice pentru mine pentru că ambele momente la care făcea referire m-au afectat foarte mult”, le-a declarat “Niro” procurorilor DNA, potrivit luju.ro
NIRO a mai relatat că în anul 2003 (an în care Adrian Năstase a semnat memorandumul privind parteneriatul strategic între Guvern şi Microsoft n.r.), Bittner i-a solicitat în repetate rânduri „sume mici de bani, de circa 10.000-20.000 dolari”.
Cât despre relaţia sa cu Salitra, Niro a relatat că acesta îl considera ca pe un fiu: „Mă considera ca un fiu… Prima afacere adevărată am făcut-o atunci când m-am asociat cu colonelul Salitra şi s-a construit ‘Europa’. Eu aveam 30%, iar el 70%… După retragerea mea a intrat în complexul ‘Europa’ Nicu Gheară, cel despre care s-a spus că a tocmit, ulterior, ucigaşi profesionişti ca să mă lichideze”.
Reamintim că, de-a lungul timpului Niro a povestit presei că, după moartea lui Salitra, în 1995, a moştenit terenul pe care a fost ridicat complexul Europa, însă magazinele au fost închiriate, pe întreaga durată de viaţă a construcţiei, unor chinezi iar el s-a retras din respectiva afacere.
„Nu vreau să intru în conflict cu ceilalţi administratori ai spaţiilor de acolo. Este extrem de dificil să administrezi la comun, iar eu am preferat să mă retrag. După retragerea mea a intrat în complexul Europa Nicu Gheară, cel despre care s-a spus că a tocmit, ulterior, ucigaşi profesionişti ca să mă lichideze”, declara în 2007 Niro.
Dumitru Nicolae, zis “Niro”, a fost arestat preventiv în dosarul Microsoft, în acelaşi lot cu fostul soţ al Elenei Udrea, Dorin Cocoş, cu primarul suspendat al municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan şi cu fostul ministru Gabriel Sandu, care a început să toarne PDL-işti.
Dosarul Microsoft îşi are rădăcinile în perioada Nastase, în acest caz fiind implicaţi, potrivit unui martor căruia DNA nu i-a dezvăluit numele, numeroşi pesedişti „de marcă”, în frunte cu Năstase şi terminând cu Victor Ponta.
În acest dosar, DNA a cerut ridicarea imunităţii şi începerea urmăririi penale în cazul a nouă foşti miniştri acuzaţi că ar fi luat mită sume fabuloase de bani pentru a favoriza mari firme, respectiv Gabriel Sandu, Şerban Mihăilescu, Ecaterina Andronescu, Valerian Vreme, Dan Nica, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu şi Adriana Ţicău.
(Sursa: Epoch Times România)