Românii arestați în Qatar după ce au depus o contestație împotriva angajatorului lor arab, au fost eliberați

0
74

Cei 10 muncitori români arestaţi vineri la Qatar au fost eliberaţi. Ei se află în sediul Ambasadei şi nu mai vor să se întoarcă la angajatorii arabi. Pe de altă parte, unul dintre muncitori a cerut chiar intervenţia preşedintelui Iohannis în acestă criză.

 

Mihai Mureşan a povestit că a mers 12 km pe jos să îl voteze pe actualul preşedinte aşa că aşteaptă o poziţie fermă a acestuia.

 

Cei 10 muncitori români reţinuţi vineri în Qatar au fost scoşi de după gratii. Informaţia a fost confirmată de Ministerul Afacerilor Externe. Oamenii au fost arestaţi după ce au mers să depună o sesizare împotriva angajatorului lor la Departamentul Muncii din ţara arabă.

 

Odată ajunşi la poliţie, însă, muncitorilor nu li s-a mai dat voie să plece. După două zile în care au stat în spatele gratiilor, fără a-şi putea contacta rudele, oamenii au obţinut în cele din urmă eliberarea cu ajutorul ambasadorului României la Doha. Unul dintre muncitori, Mihai Mureşan, spune însă că aşteaptă măsuri ferme şi mai multă implicare chiar din partea preşedintelui Klaus Iohannis.

 

Între timp, Consulul român la Doha poartă negocieri cu angajatorul muncitorilor români pentru a se găsi o soluţie.

 

O rudă a unuia dintre români a lăsat autorităţilor din Qatar un act, garantând astfel că aceştia nu vor fugi până joi, când va avea loc procesul în acest caz. O situaţie care naşte însă multe întrebări: cum îi apără statul pe conaţionalii care pleacă de acasă cu acte în regulă pentru a munci peste graniţă, dar ajung victime sigure?

 

(Sursa: b1.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments