Cancelarul german, Angela Merkel, i-a adresat, duminică, președintelui rus, Vladimir Putin, rugămintea de „a face presiuni asupra separatiștilor” din estul Ucrainei, la o zi după intensele bombardamente de la Mariupol, potrivit purtătorului său de cuvânt, informează AFP, citată de Agerpres.
„Angela Merkel l-a îndemnat pe președintele rus „să împiedice o nouă escaladare” a violenței și să promoveze respectarea acordurilor, semnate pe 5 septembrie, la Minsk, pentru a obține o încetare a focului”, a precizat Steffen Seibert într-un comunicat.
În calitate de semnatari ai protocolului de la Minsk, separatiștii proruși „trebuie să se așeze la masă cu grupul de contact”, cu reprezentanții Ucrainei, Rusiei și OSCE (Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa), a subliniat cancelarul german.
Pe de altă parte, șefa cabinetului de la Berlin i-a telefonat președintelui ucrainean, Petro Poroșenko, pentru a-i prezenta condoleanțe, după ce 30 de civili au fost uciși și peste 90 răniți sâmbătă la Mariupol (est), în cursul bombardamentelor atribuite separatiștilor.
Sursa: realitatea