Alex Tsipras, liderul partidului de extremă stânga Syriza care a câștigat alegerile parlamentare din Grecia, este un politician nonconformist care refuză să poarte cravată, un ateu convins și un dușman declarat al austerității ale cărui politici vor zgudui nu doar Grecia, ci și întreaga Europă. Deși declarat ateu, atunci când situația a impus-o, liderul extremist de stânga a respectat ”tradițiile” ortodoxe, impuse de preoți la manifestări publice.
Intrebat de jurnaliștii ziarului britanic The Guardian dacă va purta cravată vreodată, Tsipras a răspus sec: „nu”. „La urma urmelor, nu mi-am pus una nici măcar când m-am întâlnit cu Papa”, a adăugat el.
La 40 de ani, fostul activist comunist și lider al studenților, autodeclarat ateu, politicianul nonconformist pare decis să zguduie din temelii nu doar Grecia, ci și întreaga Europă. Întreaga clasă politică va trebui să se trezească la noua realitate impusă de extrema stângă care va face lucrurile – politici fiscale, economice și chiar modul de a face afaceri – într-o manieră complet nouă, susțin consilierii săi.
Alexis Tsipras este decis să spargă tiparele politicii elene, neobișnuită să țină un continent întreg în suspans și, mai ales, să coaguleze în jurul lor un current de opinie de-a lungul celor 28 de țări comunitare, comentează The Guardian.
Mizând pe carismă, dar și un spirit aventurier, Tsipras vrea să atingă ambele obiective enunțate mai sus. Dintr-un anonim politic a ajuns un bondar care acum îi zgândăre pe greii politicii europene. „Merkelismul” este una din țintele sale, avertizează el.
Cu abilități de comunicare fără egal, Tsipras a reușit să vorbească pe limba unui uriaș segment al societății elene hărțuit timp de mai multe decenii de guvernările de dreapta. În scurt timp, el strans în jurul său toate formațiunile de stânga – euro-comuniști, socialiști, maoiști, troșkiști și ecologiști – iar în doar trei ani a ajuns în prim-planul politicii elene.
Pe măsură ce Grecia se scufunda în haos, tânărul ideolog, un admirator înflăcărat al lui Che Guevara (de altfel, Ernesto, fiul său cel mai mic poartă numele fostului revoluționar Marxist), dădea puține semne că se va ridica spre vârful politicii de la Atena. În primul rând, Tsipras era văzut drept un politician lipsit de experiență și limitat, fiul unui inginer, care nu studiase în străinătate și nici nu învățase vreo limbă străină.
Este însă ferm decis să învețe limba engleză și studiază la greu în timpul său liber. Este un politician care a știut mereu să folosească toate criticile care i-au fost adresate în folosul propriu iar campania sa electorală a fost una centrată pe presă, explică analiștii de la Atena.
Născut la doar patru zile după răsturnarea dictaturii militare pe 28 iulie 1974, Tsipras a fost crescut experimentând toate relele societății elene de atunci: nepotism, corupție și absența meritocrației. Tocmai din acest motiv s-a aventurat în lumea politicii, organizând primele proteste încă din perioada liceului.
„Este foarte important că nu face parte din generația stângii care a suferit înfrângeri, cea din timpul războiului civil. Nu poartă această greutate pe umerii săi. Din acest motiv el întruchipează doar speranța”, explică Theano Fotiou, parlamentar Syriza.
Pentru susținătorii săi, mulți provenind din rândurile clasei de mijloc, deși grosul este format de tineri fără un loc de muncă, Tsipras este un vizionar care a îndrăznit să lovească în inima haină a politicii elene. Pentru critici însă, Tsipras este un narcisist și un amator din punct de vedere al politicilor economice al cărui discurs se bazează doar pe promisiuni de mai bine pe care nu le va putea materializa. Liderul socialist Evangeloc Venizelos l-a comparat chiar cu Harry Potter din cauza promisiunilor care, susține actualul vicepremier, țin de domeniul fanteziei.
Deși Tsipras s-a dovedit a fi un politician flexibil, puțini cred că va fi la fel atunci când va veni vorba de viitoarele negocieri cu troica. Militanții de extremă stânga din Syriza nu îi vor permite lui Tsipras să ajungă prea ușor la un compromis. Provocarea pentru Tsipras este abilitatea sa de a transforma o insurgență în guvernare și să facă apoi concesii, după modelul Partidului Verzilor din Germania sau Partidului Muncitoresc din Brazilia. În caz contrar, tot cei-i rămâne este o luptă pe toate fronturile, conchide The Guardian.
Sursa: evz
