Mulţi dintre românii cu probleme psihologice apelează în continuare la vrăjitoare, vraci şi bioenergeticieni, în loc să meargă la medic, potrivit Colegiului Psihologilor din România.
Potrivit unui studiu realizat la solicitarea Colegiului, 68,8% dintre români nu au fost niciodată la psiholog, în lipsa unui program naţional de asistenţă psihologică, transmite Digi 24.
Potrivit aceluiaşi studiu, românii apelează în continuare, pentru soluţionarea problemelor psihologice, la vrăjitoare şi vraci, dar şi la bioenergeticieni, în primul rând din cauza lipsei decontării directe a serviciilor psihologice.
În acelaşi timp, aproape 80% dintre cei incluşi în cercetare consideră că nu este corect ca policlinicile să furnizeze servicii psihologice.
Preşedintele Colegiului Psihologilor, Mihai Aniței, a precizat că nu există programe de asistenţă psihologică pentru categorii de persoane vulnerabile din punct de vedere psihologic, care ar putea să beneficieze de decontare prin sistemul de asigurări sociale de sănătate.
Printre cei care ar trebui să aibă parte de consiliere psihologică, se număra numeroase categorii sociale din România, cu diferite probleme, precum cei cu probleme cu justiţia, bolnavii aflaţi în faza terminală, şomeri, copii cu părinţi plecaţi în străinătate sau persoane implicate într-un divorţ ori într-un accident rutier.
În ceea ce priveşte numărul psihologilor angajați în sistemul de sănătate, acesta este insuficient în raport cu numărul pacienţilor.
Studiul a fost realizat în perioada 19 iunie – 1 iulie, la nivel naţional, pe un eşantion reprezentativ de 1.000 de respondenţi cu vârste cuprinse între 18 şi 60 de ani.
(Sursa: ziare.com)