Experţii în nutriţie contrazic un mit foarte popular despre importanţa consumului de lapte, mai ales în cazul copiilor. Astfel, spun ei, laptele nu este esenţial pentru o dietă echilibrată, el putând face chiar rău dacă este consumat în cantităţi prea mari.
Laptele este o sursă importantă de proteine, calciu şi vitamina D, dar studiile nu au demonstrat că ar reduce riscul de fracturi.
În plus, consumul exagerat poate duce la anemie sau la obezitate, avertizează nutriţioniştii.
Amy Lanou, profesor de nutriţie la Universitatea Carolina de Nord din Asheville, spune că laptele nu mai este obligatoriu după înţărcarea copilului.
Multe persoane nu mai consumă deloc lapte, dar au totuşi o dietă echilibrată şi sunt sănătoase, spune ea.
Calciul poate fi obţinut din alte alimente, cum ar fi nucile sau fasolea. De asemenea, un studiu realizat în anul 2013 a demonstrat că în ţările unde se consumă mai puţin lapte, copiii aveau o rată mai redusă a fracturilor comparativ cu ţările unde copiii beau foarte mult lapte.
Lanou spune că este doar un mit teoria conform căreia laptele reduce riscul de fracturi şi asigură oase puternice. Esenţiale sunt exerciţiile fizice pe care le fac micuţii, nu laptele consumat, crede ea.
Prin urmare, părinţii care vor să aibă copii cu oase puternice trebuie doar să-i încurajeze să iasă în aer liber şi să se joace.
Pentru doza necesară de vitamina D pot fi consumate diferite alimente fortificate, cum ar fi cerealele, sau laptele de soia, ori sucul de portocale.
Proteinele din lapte pot fi înlocuite cu substanţele nutritive care se regăsesc în ouă sau în fasole.
Un dezavantaj mai puţin cunoscut al consumului exagerat de lapte este faptul că acesta conţine calciu, iar calciul împiedică asimilarea fierului în organism, ceea ce duce la anemie, explică Jonathon Maguire, medic pediatru la spitalul St. Michael din Toronto.
O altă problemă care poate să apară la copiii care beau foarte mult lapte este obezitatea.
Un studiu realizat în anul 2014 şi publicat în Archives of Disease in Childhood a demonstrat că preşcolarii care beau mai mult de 3 porţi de lapte pe zi sunt de obicei mai înalţi, dar şi mai graşi decât ceilalţi.
Laptele integral conţine o doză mare de grăsimi saturate, care duc la obezitate şi care pot provoca şi multe alte probleme de sănătate.
Sursa: descopera