Oamenii refuză să coboare în subteran şi cer salarii mai mari, conditii de muncă mai bune, pensii decente, creşterea alocaţiei de hrană de la 10 la 14 lei şi prime de Ziua Minerului, Paşte şi Crăciun, în valoare totală de 800 de lei. Negocierile cu autorităţile sunt în impas fiindcă minerii cer şi demisia liderilor de sindicat.
Minerii vor să discute cu oficiali din Guvern, inclusiv cu premierul Victor Ponta. În caz contrar, amenință că vor intra în greva foamei. Prefectul judeţului, Florin Sinescu a mers la mină să medieze conflictul. Conducerea Companiei Naţionale a Uraniului susţine că protestul este ilegal.
Pe lângă salarii mai mari şi condiţii de muncă îmbunătăţite, cei 300 de mineri de la Crucea solicită tichete de tratament şi modificarea bazei de calcul a pensiilor. Ortacii care s-au pensionat recent spun că au pensii mici în comparație cu pericolele la care s-au expus în mina de uraniu.
O altă nemulțumire a minerilor este legată de liderii de sindicat, cărora le-au cerut demisiile. Protestatii se consideră trădați de sindicate.
Conducerea companiei a încercat în zadar să îi convingă pe grevişti să reia lucrul. Minerii cer să discute direct cu reprezentanţii executivului şi ameninţă cu forme extreme de protest, inclusiv blocarea în subteran.
În martie anul trecut peste 200 de mineri de la Exploatarea Minieră de Uraniu Crucea s-au blocat în subteran timp de mai multe ore, ei solicitând creşterea cu 14 la sută a salariilor şi acordarea de prime în cuantum de 600 lei.
Exploatarea Minieră Crucea este singura exploatare de uraniu funcţională din ţară, având două puncte de lucru – Crucea şi Botuşana.
Sursa: tvr