Adrian Ţuţu, primul câştigător al concursului ”Românii au talent”, susţine că a cheltuit toţi banii pe care i-a primit atunci, respectiv 120.000 de euro.
Adrian afirmă că a preferat să investească toţi banii în muzică şi în imaginea lui şi susţine că este fericit că a luat această decizie.
”Uite că m-am întors de unde am plecat!! Fără bani, la Focşani!!! Am preferat să bag banii câştigaţi din muzică înapoi în muzică, am preferat în loc de o casă, să-mi fac aproape toate videoclipurile pe care probabil deja le ştiţi, să-mi plătesc piesele şi să-mi iau câteva haine să dau bine pe sticlă. Poate că am procedat bine, poate nu, ideea e că eu mă bucur că am procedat aşa, pentru că am ajuns aici şi e momentul să o iau de la 0”, a scris Adrian Ţuţu, pe Facebok.
Primul câştigător al concursului ”Românii au talent” susţine ”abia aştepta” să termine banii, pentru că i-a fost greu să scrie piese cu mesaj social.
”Tot ce pot să zic e că mi-a fost destul de greu să am bani şi să încerc să scriu piese cu mesaj social, parcă abia aşteptam să se termine, să ştiu că voi putea scrie din nou cu sufletul şi nu doar povesti inventate!!! În fiecare dimineaţă mă uit în oglindă şi când îmi zic: ‘bine ai revenit’ mă simt extraordinar de fericit!!! Să nu credeţi că mulţi bani o să vă aducă fericirea, nu acum că i-am avut chiar ştiu că nu o aduc”, a adăugat Adrian.
Sursa: libertatea