Un inspector al Poliţiei de Frontieră Iaşi este acuzat de Direcţia Naţională Anticorupţie că ar fi închiriat de maşini unor necunoscuţi, pe care îi racola pe Facebook sau de pe site-urile de specialitate. Funcţia sa nu i-ar permite să realizeze astfel de operaţiuni, au precizat procurorii, arată „Adevărul”.
Inspectorul Ionuţ Radu Ciobanu este acuzat că ar fi efectuat operaţiuni financiare de comperţ ce sunt incompatibile cu funcţia sa de la Poliţia de Frontieră. De asemenea, procurorii DNA l-au mai pus sub acuzare şi pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată. Ciobanu ar fi comis faptele în perioada 30 aprilie 2013 – 30 septembrie 2014, atunci când ar fi cedat mai multe maşini către 33 de persoane. Clienţii săi erau racolaţi prin anunţuri online sau al Facebook-ului.
„Pe lângă preţul solicitat pe zi (preţ ce varia între 18 şi 25 euro, în funcţie de durata închirierii), pentru închiriere, inculpatul solicita clienţilor şi o garanţie de 100 sau 150 euro”, au precizat procurorii ieşeni.
Pentru a disimula o parte din activităţile ilegale pe care le desfăşura, în perioada 04 mai 2013 – 30 septembrie 2014, Ciobanuar fi întocmit în fals 3 contracte de comodat, cu titlu gratuit, pe care le-a semnat împreună cu persoanele care au închiriat autoturismele, folosind pentru aceasta datele sale reale.
„La data de 30 septembrie 2014, după o astfel de “tranzacţie”, inculpatul Ciobanu Radu – Ionuţ a fost surprins de către procurorii DNA, asupra lui fiind găsite atât suma de bani, cât şi documentele întocmite cu această ocazie.În data de 30 aprilie 2013, inculpatul a determinat un notar public să falsifice, fără vinovăţie, cu prilejul întocmirii, un contract de comodat, prin se atesta în fals caracterul gratuit al împrumutului unui autoturism către o persoană”, au încheiat procurorii. Inspectorul va fi judecat de Tribunalul Iaşi.
(Sursa: adevarul.ro)