În această lună, Editura Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi – prima instituţie editorială universitară înfiinţată în România după 1989 – aniversează un sfert de secol de existenţă cu un bilanţ meritoriu: peste 1200 de titluri publicate – în majoritate noutăţi editoriale, dar şi traduceri şi reeditări ale unor lucrări de referinţă din cultura română şi universală, peste 1000 de autori înscrişi în portofoliu, peste 40 de publicaţii periodice şi reviste ştiinţifice editate anual, sute de mii de pagini tipărite, 88 de premii.
Mai mult decât simple cifre, toate aceste date statistice sunt expresia unui efort colectiv de valorificare şi afirmare a potenţialului intelectual şi ştiinţific al mediului universitar ieşean asumat de Editura Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi. Încă din primul an de existenţă, respectarea exigenţelor ştiinţifice şi academice a constituit criteriul fundamental de legitimare, ceea ce i-a asigurat o prezenţă constantă în topul editurilor de profil din România.
Istoria acestei instituţii este legată de o idee lansată la începutul lunii ianuarie 1990 de prof. univ. dr. Andrei Corbea-Hoişie, de a transforma departamentul de imprimerie, axat pe editarea şi multiplicarea cursurilor, într-o adevărată editură, după modelul editurilor universitare occidentale, idee susţinută de conducerea de atunci a Universităţii (rectorul Călin Ignat, prorectorii Gheorghe Popa, Alexandru Călinescu, Dumitru Zaiţ) şi pentru care, o lună mai târziu, a fost obţinut avizul din partea Ministerului Învăţământului.
De la primele 7 volume publicate în 1990 (când, printre altele, preia în coeditare cu Hartung – Gorre Verlag Konstantz seria Jassyer Beitrage zur Germanistik /Contribuţii ieşene de germanistică a Catedrei de germană a Universităţii „Al.I. Cuza”), 4 volume – în 1991 (între care Monumenta Lingua Dacoromanorum. Biblia de la 1688. Pars II: Exodus, al doilea volum dintr-un amplu proiect filologic realizat de cercetători români şi germani în cadrul unui parteneriat academic între Albert-Ludwigs Universitat din Freiburg im Breisgau şi Universitatea „Al. I. Cuza”, plănuit în 20 de volume) şi 5 volume în 1992, editura şi-a extins treptat activitatea, atât în ceea ce priveşte programul editorial – prin diversificarea domeniilor abordate, cât şi numărul de titluri publicate: 19 volume în 1993; 29 volume în 1994; 35 volume în 2000; 44 volume în 2001; 68 volume în 2006, atingând, în 2009, un maxim de 120 de titluri publicate. În perioada următoare, programul editorial s-a menţinut constant la peste 100 de volume/an.
În structura actuală, redacţională şi de producţie, editura funcţionează din 1992, îmbunătăţindu-şi în timp activitatea atât datorită investiţiilor făcute de conducerile succesive ale Universităţii pentru modernizarea tipografiei (în mod special, după 1996 şi în perioada 1999-2003) – ceea ce a dus la creşterea calităţii grafice a tipăriturilor -, cât şi diversificării planului editorial, prin înfiinţarea unor noi colecţii, desemnarea unor personalităţi ştiinţifice la coordonarea acestora şi iniţierea, după 2008, a unui amplu program de traduceri de texte de referinţă.
Editura deţine 27 de colecţii, dintre care unele de mare prestigiu: Fontes Traditionis şi Monumenta Linguae Dacoromanorum (coordonate de prof. univ. dr. Eugen Munteanu), Biblioteca de Istorie Literară (coordonată de prof. univ. dr. Antonio Patraş), Historica (coordonată de prof. univ. dr. Alexandru-Florin Platon), Observatorul Social (coordonată de prof. univ. dr. Mihai Dinu Gheorghiu), Scripta Archaeologica et Historica Dacoromana (coordonată de acad. Victor Spinei), Economikon (coordonată de prof. univ. dr. Dumitru Zaiţ şi prof. univ. dr. Ion Pohoaţă), Dicţionarele Editurii Universităţii (coordonată de prof. univ. dr. Andrei Corbea-Hoişie), Bibliotheca Classica Iassiensis (coordonată de prof. univ. dr. Alexander Rubel), Cicero (coordonată de prof. univ. dr. Constantin Sălăvăstru), Documenta (coordonată de prof. univ. dr. Petronel Zahariuc), Economie şi societate liberă (coordonată de prof. univ. dr. Vasile Işan şi conf. univ. dr. Gabriel Mursa), Logos (fondată de Dumitru Irimia, coordonată de conf. univ. Ana-Maria Minuţ şi lector. univ. dr. Ioan Milică), Psihologia socială (fondată de Adrian Neculau, coordonată de prof. univ. dr. Mihai Curelaru), Sophia (coordonată de conf. univ. dr. George Bondor).
O componentă importantă a activităţii editurii o constituie revistele ştiinţifice ale Universităţii. Cu redacţii şi comitete ştiinţifice constituite la nivelul fiecărei facultăţi, editura a avut în vedere permanent creşterea cotării ştiinţifice a acestora, precum şi circulaţia lor în mediul academic naţional şi internaţional, prin facilitarea schimburilor internaţionale (împreună cu Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iaşi). Sub coordonarea editorială a Universităţii, apar în fiecare an 26 de serii din „Analele ştiinţifice ale Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” (revistă iniţiată de Petru Poni, primul tom apărut în septembrie 1900) şi alte 23 de reviste ştiinţifice de specialitate. Actualmente, toate revistele au cotare CNCSIS, unele având cotare B+ şi indexare în baze de date internaţionale.
În programul manifestărilor aniversare:
- Joi, 29 Joi, 29 ianuarie 2015, orele 17.00, Librăria „Orest Tafrali”:
- Lansare eveniment
Originea românilor, vol. I, de Alexandru Philippide (ediţie de Roxana Vieru). Prezintă prof. univ. dr. Stelian Dumistrăcel
Studii eminesciene, de Dumitru Irimia (ediţie de Ioan Milică şi Ilie Moisuc). Prezintă conf. univ. dr. Bogdan Creţu
Impulsul Iluminismului (ed. Eugenia Dima, Andrei Corbea-Hoişie). Prezintă prof. univ. dr. Antonio Patraş
- Expoziţie de carte: „25 de trepte către excelenţa editorială”
Momentul aniversar va fi prezentat de prof. univ. dr. Vasile Işan, rectorul Universităţii„Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, şi va fi marcat prin acordarea de distincţii coordonatorilor de colecţii ale Editurii Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi.
Vineri, 30 ianuarie 2015, orele 10.00 – 15.00:
- „Ziua porţilor deschise” la Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi