Primele reţineri în cazul pastilelor contrafăcute, care au ajuns la bolnavii de cancer, diabet sau hepatită

0
70

Opt dintre cei zece indivizi acuzaţi că au adus în ţara pastile contrafăcute, pentru cancer, diabet sau hepatită, şi le-au vândut în farmacii au ajuns după gratii.

Aceştia au primit ordonanţe de reţinere. Suspecţii aveau firme de distribuţie a medicamentelor şi procurau pilulele false din Turcia, Grecia, Bulgăria şi Cipru. Anchetatorii au intrat pe fir după ce bolnavii păcăliţi au depus reclamaţii la poliţie.

Joi, preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului a precizat pentru Mediafax că nu vorbim despre un fenomen, deoarece medicamentele sunt urmărite pe serii şi loturi, iar această situaţie este una izolată.

Doi administratori ai unor firme, soţ şi soţie, şefii reţelei

Doi administratori ai unor firme, soţ şi soţie, au creat reţeaua vizată în dosarul medicamente contrafăcute, care făcea evaziune fiscală şi spală bani prin contracte de împrumut încheiate cu persoane fizice, susţin anchetatorii.

Cei doi sunt Robertino şi Mariana Stan, administratori ai firmelor Cross Pharm, Benedict Pharma şi Farmacia Vitaplus Cernica, reţinuţi în urma percheziţiilor şi a audierilor de miercuri din acest dosar.

Alături de ei, au primit ordonanţe de reţinere contabilă firmelor, Luminiţa Costin, Alexandru Robert Oprea, Ştefan Florin Clinciu, Gheorghe Clinciu, Pavel Marian Usturoi şi Gheorghe Aurelian Anghel.

Soţii Stan sunt urmăriţi penal pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, contabilă – pentru complicitate la evaziune fiscală şi spălare de bani, Oprea – pentru complicitate la evaziune fiscală, iar ceilalţi patru – pentru spălare de bani, precizează Parchetul instanţei supreme.

Toţi cei opt au fost prezentaţi, joi, Tribunalului Bucureşti, cu propunerea de arestare preventivă.

Potrivit anchetatorilor, Robertino şi Mariana Stan au prejudiciat bugetul de stat cu circa trei milioane euro, prin înregistrarea în evidenţele financiar contabile de cheltuieli fictive reprezentând facturi de prestări servicii. Acest mecanism a fost creat de cei doi cu ajutorul contabilei Luminiţa Costin şi al lui Alexandru Robert Oprea, administrator al altei firme ce făcea parte din circuitul fictiv conceput.

Cel de-al doilea mecanism infracţional de disimulare a adevăratei naturi a dispoziţiei, circulaţiei şi proprietăţii sumelor de bani a fost realizat în mod empiric, prin întocmirea de contracte de împrumut între SC Cross Pharm SRL şi mai multe persoane fizice, deşi societatea nu avea acest obiect de activitate, ci desfăşura operaţiuni de comerţ cu medicamente. În acest fel, susţin anchetatorii, o parte din suma cu care a fost prejudiciat bugetul de stat a fost supusă procesului de spălare a banilor, prin transferuri bancare, urmate de retragerea zilnică de la ATM-uri şi folosirea disponibilului în interes personal sau în activitatea societăţilor, fără a se cunoaşte cu exactitate circuitul sumelor de bani după retragerea din unităţile bancare, astfel fiind ascunse provenienţă, circuitul şi proprietarul real al banilor.

„Atitudinea reală a persoanelor implicate în circuitul infracţional a fost relevată în perioada efectuării de verificări de către organele fiscale, timp în care au optat să încerce modificarea înregistrărilor contabile, prin capacitarea complicilor şi a altor persoane din anturaj să înregistreze în contabilitate facturile fiscale falsificate identificate de organele de control în evidenţele celor trei societăţi; inclusiv să denatureze exerciţiul financiar al societăţilor prin înregistrarea şi/sau reglarea înregistrării în evidenţele altor societăţi, chiar din străinătate, de facturi fiscale, în schimbul adoptării unui comportament adecvat şi prezentării situaţilor reale pentru cele trei societăţi”, mai arăta Parchetul instanţei supreme.

Prejudiciul din acest dosar – peste 13 milioane lei (circa 3 milioane de euro) – a fost identificat de Direcţia Generală Antifrauda Fiscală din ANAF.

La percheziţiile făcute miercuri în acest dosar, anchetatorii au găsit: bani; documente contabile; registre de evidentă fiscală; medicamente de diferite tipuri folosite în tratarea unor boli grave, unele dintre ele având dată de valabilitate expirată sau prezentând semne vizibile de manipulare, depozitate în condiţii improprii; caiete sau agende în care se afla înscrise situaţii care atestă circuitul ilicit al medicamentelor; calculatoare, laptop-uri şi hard-disk-uri.

Surse din Poliţie au declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, că suspecţii vizaţi în acest dosar aduceau din Turcia, Cipru şi Grecia flacoane de Sutent, Velcade, Pegasys şi Hereceptin – toate medicamente contra cancerului -, care nu conţineau substanţa activa decât în cantităţi foarte mici. Apoi medicamantele erau vândute în ţări din UE mai ieftin cu o treime faţă de preţul pieţei, pentru că marfa să fie astfel mai atractivă pentru clienţii străini. în România, preţul de piaţă al unui asemenea medicament este de până la 5.000 de euro, însă, în străinătate, aceste medicamente sunt mult mai scumpe.

Astfel, medicamentele contrafăcute au ajuns din România în ţări precum Germania, Danemarca sau Marea Britanie.

Potrivit surselor citate, mai mulţi bolnavi de cancer au reclamat la Poliţie că au achiziţionat citostatice contrafăcute de la un lanţ de farmacii, despre care ştiau că au produse mai ieftine.

Conform unor surse apropiate anchetei, medicamentele care au ajuns la bolnavii de cancer nu erau periculoase pentru organism, dar nici nu conţineau substanţa activa care ar fi trebuit să-i ajute.

 

 

 

 

 

Sursa: stirileprotv

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments