Prinţul miliardar saudit Al-Waleed bin Talal îşi lansează duminică, după numeroase amânări, propria televiziune panarabă de ştiri în direct, care promite să difuzeze informaţii obiective, în faţa unor concurenţi deja bine poziţionaţi pe acest segment de piaţă.
Televiziunea prin satelit Alarab va începe să emită duminică, la ora 13.00 GMT, de la sediul său din Bahrain.
Lansarea acestei televiziuni în limba arabă a fost de mai multe ori amânată, după ce prinţul Al-Waleed, nepotul regelui Abdullah, a vorbit pentru prima dată despre acest proiect, în anul 2010.
Directorul general al Alarab, Jamal Khashoggi, a refuzat să dezvăluie bugetul televiziunii, declarând doar că aceasta va avea un personal de 280 de angajaţi din 30 de ţări. Biroul din Riad va fi cel mai important şi va avea 20 de angajaţi.
(Sursa: independent.md)