Ai spune că japoneza, chineza sau germana ar putea ocupa prima poziţie a clasamentului, dar realitatea este alta.
Cea mai grea limbă străină de învăţat este poloneza, o limbă slavă vorbită de aproximativ 42,5 milioane de persoane din întreaga lume şi care este principala reprezentantă a limbilor lehitice (slave). În timp ce o persoană vorbeşte fluent limba engleză la vârsta de 12 ani, media de vârstă la care se vorbeşte fluent poloneza, cu toate cunoştinţele acumulate, este după vârsta de16 ani.
În categoria limbilor străine care îţi dau bătăi de cap la studiat fac parte finlandeza, maghiara şi estona. Acestea fac parte din categoria limbilor fino-ugrice, subfamilie a limbilor uralice ce nu aparţin familiei indo-europene şi care au fiecare peste zece cazuri gramaticale.
Despre limba finlandeză se spune că este greu de învăţat în condiţiile în care sunt puţine limbi străine apropiate lingvistic de ea, rezultând astfel un vocabular nefamiliar. Aceasta este vorbită de aproximativ 6 milioane de persoane.
Limba maghiară este influenţată de limbile turcice şi iraniene. Ea are nouă grupuri de graiuri.
Limba estonă este foarte asemănătoare cu finlandeza. În lume există peste 1,1 milioane de vorbitori.
Din categoria limbilor străine anevoioase face parte limba ucraineană, dar şi rusa. Utilizarea limbii ucrainene a fost deseori limitată sau interzisă. Ucraineana scrisă foloseşte varianta modificată a alfabetului chirilic – 33 de semne, iar vocabularul este împărţit cu limbile naţiunilor vecine – poloneza, slovaca, bielorusa, rusa.
Rusa are şi ea o gramatică complexă, se foloseşte alfabetul chirilic, însă pronunţia nu este una dificilă.
Limba arabă este o provocare. În comparaţie cu cele enumerate mai sus, araba pare o floare la ureche. Asta susţin cei care au încercat să o studieze. Se foloseşte araba clasică, literară şi modernă standard. Odată învăţat cum se descifrează codul, cuvintele capătă sens.
Chineza şi japoneza – se pare că cele două ar avea o gramatică simplă. Mai greu este la capitolul scris. Nu imposibil. Pţi încerca să înveţi singur chineza şi poloneza, după care să spui care ţi s-a părut mai grea.
Chinezii folosesc mai multe dialecte, iar diferenţele dintre acestea pot face imposibilă înţelegerea verbală. Scrierea este comună.
Limba japoneză nu este deloc înrudită cu limba chineză. Aceasta este înrudită cu o serie de limbi dispărute, cu alte limbi asiatice, altaice. Gramatica şi pronunţia sunt cu mult mai uşoare decât scrisul.
Franceza este o limbă nu grea şi nu foarte uşoară. Pe undeva la mijloc. După un an de zile sau chiar mai puţin poţi înţelege cu uşurinţă filme în limba franceză, ce anume vorbesc cei de lângă tine şi poţi citi.
Germana este într-o permanentă colaborare cu engleza, deşi are o rigiditate şi o duritate a fonologiei care sperie. Este limba străină cu cel mai mare număr de vorbitori din Europa şi a treia limbă studiată în lume, după engleză şi franceză. Limba germană este o limbă enciclopedică cu o permanentă „circulaţie a cuvintelor” compuse instantaneu din alte cuvinte.
Spaniola şi italiana sunt două limbi străine uşor de asimilat pentru un începător. Spaniola este uşor de învăţat în condiţiile în care foloseşte alfabetul latin, ca şi româna.
Engleza este auzită pretutindeni azi. Engleza la un nivel de bază poate fi asimiliată de către oricine. Citeşte, scrie, vorbeşte şi ascultă în engleză. Nu-ţi fie teamă că nu-ţi va ieşi din prima o gramatică de nota zece, exerciţiul va da rezultate bune până la final.
Totuşi, niciuna dintre limbile străine enunţate până acum nu este imposibilă dacă există dorinţa de a o învăţa, de a te lăsa pradă provocării că tu poţi şi mai mult.
(Sursa: apropotv.ro)
