Un ceas biologic care oferă dovezi vitale despre cât ar putea trăi o persoană a fost descoperit de oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Edinburgh, în colaborare cu cercetătorii australieni şi cei americani.
Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Edinburg au analizat schimbările chimice ale ADN-ului care se produc în organism de-a lungul vieţii, schimbări care i-au ajutat pe savanţi să prezică vârsta unei persoane.
Comparând vârstele reale ale unor persoane cu vârstele lor biologice, cercetătorii au constatat că pot prezice cât vor mai trăi subiecţii implicaţi în cercetare. Astfel, potrivit datelor studiului, oamenii a căror vârstă biologică era mai mare decât vârsta lor reală prezentau un risc să moară mai devreme decât cei a căror vârstă biologică şi vârstă reală erau la fel.
Pentru a se ajunge la această concluzie s-au realizat patru studii independente în care au fost implicate aproape 5.000 de persoane în vârstă. Subiecţii au fost monitorizaţi timp de 14 ani. Vârsta biologică a fiecărei persoane în parte a fost determinată prin analize de sânge, ce au fost realizate la începutul studiului.
Astfel, cercetătorii au descoperit că există o legătura între un ceas biologic care bate mai rapid şi o moarte prematură, chiar şi după ce au fost luaţi în considerare şi alţi factori precum fumatul, diabetul sau bolile cardiovasculare.
Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Edinburgh, în colaborare cu cercetători australieni şi cu cei americani, au măsurat vârsta biologică a fiecărei persoane în parte prin studierea modificărilor apărute în ADN, modificări cunoscute sub numele de metilare.
Această modificari nu afectează calitatea ADN-ului, dar joacă un rol important în procesul biologic. Acest tip de modificări pot apărea pe parcursul vieţii unei persoane şi pot afecta mai multe gene.
(Sursa: descopera.ro)