Departe de politica dezlănțuită și cu un dosar de corupție legat de coadă: Miron Mitrea a demisionat din Camera Deputaților

0
71

Fostul ministru PSD Miron Mitrea şi-a dat luni demisia din Camera Deputaţilor, după ce, pe 14 decembrie anunţase că va renunţa la toate funcţiile politice, inclusiv la cea de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor şi că va demisiona şi din PSD, anunţă romanialibera.ro

 

Miron Mitrea a fost condamnat în octombrie 2014 la doi ani de închisoare cu executare în dosarul de corupţie privind lucrările de construcţie făcute la locuinţa mamei sale. După condamnarea, pe fundalul tentativelor PSD de a se „curăţa” de eticheta de partid comunist şi corupt, Mitrea a anunţat la şedinţa CExN a PSD că se retrage din partid şi din funcţiile publice.

 

Reamintim că deputatul a fost condamnat pentru luare de mită plus interzicerea unor drepturi după executarea pedepsei, tot pe o durată de doi ani. Instanţa l-a achitat pe fostul ministru de acuzaţia de instigare la fals şi a mai dispus încetarea procesului penal în cazul său pentru uz de fals.

 

În acelaşi dosar a fost condamnată şi Irina Paula Jianu, fost şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii (protagonistă a celebrului dosar Trofeul Calităţii, care l-a trimis pe Adrian Năstase în spatele gratiilor).

 

Dosarul lui Mitrea

Potrivit DNA, în perioada 2001-2002, Miron Mitrea, la vremea respectivă ministru PSD al Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, ar fi primit de la Irina Jianu foloase necuvenite în cuantum de 9.274.202.542 lei vechi (927.420 de lei) în schimbul numirii şi menţinerii acesteia în funcţia de inspector-şef adjunct şi inspector-şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii.

 

DNA susţine că această sumă reprezintă contravaloarea lucrărilor de construcţii, amenajare şi dotare efectuate, cu titlu gratuit şi în lipsa unor contracte de antrepriză sau subantrepriză, de SC Conimpuls SA Bacău, SC Vertcon SA Bacău, SC Durimpuls SRL Bacău şi SC Regal Glass SRL Bacău, la un imobil din judeţul Ilfov, proprietatea mamei fostului ministru Mitrea.

 

La momentul numirii în funcţie, Irina Jianu avea calitatea de vicepreşedinte şi, respectiv, acţionar la aceste societăţi comerciale.

 

Conform DNA, în perioada 2001-2006, pentru ca în contabilitate să nu apără cheltuielile legate de lucrările efectuate la casa mamei lui Mitrea, Irina Jianu i-ar fi determinat pe administratori şi pe unii angajaţi ai societăţilor mai sus menţionate să opereze înregistrări inexacte în contabilitate, să omită efectuarea acestor înregistrări, să falsifice documente contabile (situaţii de lucrări, devize ofertă, devize generale, chitanţe de încasare, dispoziţii de încasare şi facturi fiscale) şi să le depună, ulterior, la compartimentele de specialitate.

 

La începutul anului 2004, Irina Jianu ar fi dat dispoziţie administratorilor SC Vertcon SA şi SC Conimpuls SA să şteargă înregistrările din evidenţa contabilă informatizată, să înstrăineze calculatoarele pe care fuseseră implementate şi să distrugă toate documentele financiare şi tehnice.

 

Arhitectul Nicolae Popescu a fost acuzat că, în cursul anului 2006, în calitate de arhitect-şef al oraşului Voluntari, ar fi falsificat autorizaţia de construcţie emisă în cursul anului 2001 de Primăria Voluntari pentru edificarea imobilului respectiv, înscris pe care i l-a încredinţat, ulterior, lui Mitrea.

 

(Sursa: Epoch Times România)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments