Un nou protest la combinatul ArcelorMittal Galaţi. Oamenii sunt nemulţumiţi că au primit doar 70 de lei în plus la salariu, în condiţiile în care sindicaliştii cereau mai mulţi bani, dar şi sporuri. Este a doua acţiune de acest gen în mai puţin de o săptămână, scrie Digi 24.
Sindicaliștii au cerut o creștere salarială de 12%, după ce timp de doi ani salariile au fost înghețate. Conducerea Sindicatului Solidaritatea susţine că ar fi posibilă chiar şi o creștere de 25%.
În urma negocierilor, au reușit să obţină din partea conducerii ArcelorMittal o creştere salarială de 70 de lei brut pentru fiecare angajat, mai puţin pentru cei care au funcţii de conducere.
La ora 14.00 sunt aşteptaţi în faţa combinatului aproximativ 1.000 de oameni. Mitingul va dura două ore și este organizat de Sindicatul Solidaritatea, sindicatul care nu a participat la negocieri alături de conducerea ArcelorMittal, din cauza lipsei de reprezentativitate.
(Sursa: digi24.ro)