E oficial! Vasile Astărăstoae are un nou DOSAR PENAL

0
83

Împotriva lui Vasile Astărăstoae, Președintele Colegiului Medicilor și rector al UMF Iași, DNA a dispus începerea urmăririi penale pentru abuz în serviciu, informează hotnews.ro.

Dosarul deschis de DNA face referire la refuzul conducerii UMF Iaşi de a pune în aplicare decizia Înaltei Curți de Casație și Justiţie prin care, în iulie 2014, se stabilea definitiv că Vasile Astărăstoae a fost în conflict de interese, angajându-se pe sine şi pe fiica sa în mai multe proiecte europene derulate chiar de instituțiile pe care le conducea.

Deşi Ministerul Educaţiei a început procedura de demitere a lui Vasile Astărăstoae din funcţia de rector al UMF Iaşi, la 8 luni de la decizia celei mai înalte instante judecătoreşti din România Vasile Astărăstoae rămâne încă rector. În octombrie 2014, membrii senatului UMF Iaşi au fost amendaţi cu câte 2000 de lei pentru că au refuzat să pună în aplicare decizia instanţei. Senatul a decis doar retragerea calităţii de ordonator principal de credite deţinută de Vasile Astărăstoae.

Mai mulţi profesori ai Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi, condusă de mai mulţi ani de Vasile Astărăstoae, au fost implicaţi în ultimul timp în scandaluri de corupţie sau abuz în serviciu. Profesorul Dumitru Păduraru a fost arestat pentru tentativa de viol asupra unei studente. Profesorul Gheorghe Dorobăț, împreună cu soţia Carmen Dorobăț care este şi director al Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, au fost arestaţi preventiv pentru luare de mită de la studenţii care doreau să treacă astfel examenele. Doina Azoicăi, decanul Facultăţii de Medicină, este cercetată pentru luare de mită.

 

Citește și Școala de medicină din Iași, lovită de acuzații de corupție. Medicii Carmen și Gheorghe Dorobăţ, reținuți de procurorii DNA

Conducerea UMF Iaşi a refuzat aplicarea deciziei celei mai înalte instante din România deoarece considera că, potrivit legislaţiei în vigoare, funcţiile deţinute de Vasile Astarastoae nu au caracter de funcţie publică, astfel că nu li se poate aplica regimul conflictului de interese. Un membru al Senatului UMF Iaşi a declarat pentru HotNews că deciziile din Senat nu sunt luate la nivel individual, acestea având caracter colectiv.

Şi Colegiul Medicilor România, al cărui preşedinte este tot Vasile Astărăstoae, a respins solicitarea Ministerului Sănătăţii de a aplica decizia Înaltei Curţi motivând, într-un comunicat remis HotNews, că Vasile Astărăstoae “nu a fost condamnat, ci a pierdut procesul pe contencios administrativ prin care a contestat raportul ANI”. Interesant este că statutul Colegiului Medicilor din România prevede posibilitatea demiterii unui membru din conducere dacă acesta a absentat nemotivat de două ori într-un an de la şedinţele adunării generale a Colegiului, dar nu şi dacă acesta a fost condamnat definitiv pentru conflict de interese.

Vasile Astărăstoae a semnat din poziţia de rector UMF Iaşi şi director al Institutului de Medicină Legală din Iaşi 10 contracte de muncă în care se angaja pe sine şi pe fiica sa, Daniela Astărăstoae. Valoarea serviciilor prestate de cei doi conform acestor contracte este de aproximativ 50.000 de Euro, bani ce vor trebui returnaţi în urma deciziei ICCJ. Din echipa proiectului mai făcea parte şi dr. Dragoş Pieptu, prorector la aceeaşi universitate. Dragoş Pieptu este cel care, în urmă cu trei ani, a început să-i înjure obscen pe jurnalişti atunci când i s-au solicitat lămuriri cu privire la acuzaţiile aduse.

 

Citește și O nouă amânare în dosarul de corupție al rectorului Vasile Astărăstoae. Judecătoarea a fost recuzată

Conform ultimelor declaraţii de avere disponibile, Vasile  Astărăstoae a câştigat de-a lungul anului 2012 un salariu lunar oficial de 7300 Euro. Câteva din declaraţiile făcute de Vasile Astarastoae, din postura de preşedinte al Colegiului Medicilor România:

  •     Referitor la medicii arestaţi pentru falsificarea reţetelor: “De cel puţin cinci ani asistăm la o campanie bine dirijată împotriva corpului medical […] în afară de perioada Gheorghiu Dej, când Stalin începuse campanie împotriva medicilor, nu am cunoscut asemenea campanie” (în mai 2014).
  •     Referitor la spăgile din spitale: “Plicul nu este eliminat nicăieri în lume. Vreau să vă spun că «plicul» se dă şi în Germania, se dă şi în Franţa, în Japonia nu mai spun, acolo nu există care să vină şi să nu dea, pentru că ţine de cultura lor” (în septembrie 2014).
  •     Înainte de anunţată greva a medicilor prin care Vasile  Astărăstoae solicita “ne-negociabil” dublarea salariilor medicilor rezidenţi: “Ştim că vor fi pierderi şi victime deoarece adversarii vor utiliza toate instrumentele şi instituţiile împotriva noastră. Aceasta va fi ofranda noastră pentru generaţiile viitoare. Vom învinge”. Grevă nu a mai avut loc, iar salariile rezidenţilor au fost crescute cu o sumă între 35 – 50% (în septembrie 2013).

 

 

 

(Sursa: hotnews.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments