Iarna revine în forţă în România de vineri. COD GALBEN de ninsoare şi vânt în Bucureşti şi în 24 de judeţe

0
60

Bucureştiul şi 24 de judeţe din jumătatea de sud a ţării vor fi, de vineri după-amiaza, ora 16, până sâmbătă după-amiaza, ora 14, sub avertizare cod galben de ninsoare şi vânt, care la rafală va depăşi 60 de kilometri pe oră, viscolind zăpadă.

Potrivit avertizării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, în a doua parte a zilei de vineri şi la începutul nopţii de vineri spre sâmbătă, aria ninsorilor va cuprinde treptat zona Munţilor Banatului şi cea mai mare parte a Olteniei, Carpaţilor Meridionali şi de Curbura. Ninsorile se vor extinde şi în Muntenia şi Dobrogea, unde va continua să ningă, în general slab, până sâmbătă după-amiaza.

Cantităţile de precipitaţii vor fi mai însemnate în Oltenia şi la munte, unde se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent. Vântul va avea intensificări temporare, viscolind şi spulberând zăpadă, în regiunile sudice, dar şi la munte, unde va atinge la rafală peste 50-60 de kilometri pe oră, iar în sudul Banatului, 80 de kilometri pe oră. Vântul se va diminua în intensitate în cursul zilei de sâmbătă.

Vineri, temperaturile minime vor fi cuprinse între -8 şi 2 grade, iar sâmbătă se mai răceşte puţin, vom avea minime între -9 şi -2 grade Celsius.

În regiunile sudice, vântul se va intensifica de vineri dimineaţă, iar ninsori, în general slabe cantitativ, vor fi local şi în restul teritoriului, a precizat ANM.

Avertizarea cod galben a fost emisă pentru Bucureşti şi judeţele Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Constantă, Tulcea, Brăila, Buzău, Vrancea, Prahova, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman, Argeş, Olt, Dolj, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş, Hunedoara, Sibiu, Braşov şi Covasna.

Vezi prognoza meteo pe următoarele 10 zile în Iaşi

 

 

 

 

 

Sursa: stirileprotv

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments