Reacţia lui Ion Iliescu faţă de redeschiderea dosarului mineriadei din 13-15 iunie 1990

0
57

 Ion Iliescu a reacţionat, după ce Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis redeschdierea dosarului mineriadei din 13-15 iunie 1990. Fostul preşedinte al României a spus că oricine este liber să analizeze şi să comenteze evenimentele de atunci şi că nu este nicio problemă dacă cei interesaţi sau istoricii se ocupă şi de acele momente.

Ion Iliescu nu crede că redeschiderea dosarului îl vizează în vreun fel. „Am fost contemporan cu evenimentele şi am avut nişte răspunderi, dar asta (redeschiderea dosarului, n.r.) e cu totul altceva”, a spus fostul preşedinte, potrivit mediafax.ro.

”Oricine este liber să analizeze, să comenteze evenimente trăite, mai apropiate, mai îndepărtate, nu e nicio problemă”, a adăugat Iliescu.
 
 Fostul preşedinte a arătat că în 13-15 iunie 1990 au fost ”nişte fenomene şi nişte manifestări” pe care le-a trăit şi care au constituit ”factori perturbatori ai vieţii sociale, începând cu organizarea societăţii româneşti”.

”Aşa că e firesc ca toţi oamenii interesaţi, istorici, cei care vor să descifreze sensul evenimentelor, să se ocupe inclusiv de asemenea momente. Nu e nicio problemă”, a mai spus Iliescu.

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunţat că dosarul Mineriada 13-15 a fost redeschis. PÎCCJ a infirmat rezoluţiile de neîncepere a urmăririi penale în cazul acelor evenimente, instanţa supremă urmând să hotărască dacă va confirma decizia.

În 17 septembrie 2014, România a fost obligată să continue investigaţiile în dosarul Mineriadei, în urma unei decizii a Curţii  Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Această instanţă sublinia, la acel moment, obligaţia statului român de a face dreptate victimelor crimelor împotriva umanităţii, indiferent de timpul scurs de la săvârşirea acestora.

 

 

 

 

Sursa: evz

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments