Iordania a lansat mai multe raiduri asupra zonelor controlate de gruparea teroristă Statul Islamic, după ce jihadistii l-au executat cu sânge rece pe pilotul iordanian Muath al-Kaseasbeh.
Zeci de avioane de luptă au bombardat centrele din Şiria în care ISIS ar păstra muniţia şi armele. Armata iordaniană a publicat un clip înregistrat în timpul atacurilor cu rachete inscripţionate cu un mesaj pentru terorişti: „Pentru voi, inamicii islamului”.
La întoarcere, avioanele au survolat şi localitatea natală a pilotului Muath al-Kaseasbeh, iar acţiunea a coincis cu vizita Regelui Abullah al II-lea la familia pilotului.
Tatăl lui Muath şi-a pus încrederea în forţele armate iordaniene, cărora le-a transmis un mesaj clar: „Pentru că trupele să onoreze amintirea lui Muath, este necesar să vă ţineţi jurământul şi să-i urmaţi exemplul, să fiţi soldaţi ai Domnului, ai profetului său şi ai Islamului şi să apăraţi aceasta patrie atât de dragă nouă”.
Statul iordanian a ameninţat ISIS şi printr-un mesaj televizat în care îi avertizează asupra consecinţelor uciderii pilotului: „Acesta este doar începutul şi veţi ajunge să-i cunoaşteţi pe iordanieni”.
Represaliile Iordaniei sunt susţinute şi de SUA, care a lansat nouă atacuri în Irak şi trei în Siria de miercuri până vineri. Pe de altă parte, preşedintele american Barack Obama i-a cerut Congresului să aprobe folosirea forţei în acţiunile îndreptate contra grupării teroriste.
Sursa: stirileprotv