Pământul din Botoşani este vânat de americani şi de italieni, iar asta fiindcă proprietăţile solului sunt deosebite, iar asta i-a făcut pe investitorii străini să cumpere mii de hectare, titrează Adevărul.
Judeţul Botoşani, supranumit în perioada interbelică şi în cea comunistă „Bărăganul Moldovei“ pentru producţiile agricole de bună calitate, începe să-şi recâştige faima de odinioară. În ultimii doi ani, mari companii agricole din Statele Unite, Austria sau Italia cumpără mii de hectare din cel mai fertil pământ al Moldovei.
De altfel, renumele Botoşaniului în domeniul agricol datează încă din Evul Mediu. Consacrarea a venit la începutul secolului XX, când boierii Botoşaniului exportau vagoane întregi de grâu în Germania. În aceeaşi perioadă, Botoşaniul a fost supreanumit de „Bărăganul Moldovei“. După 100 de ani, faima pământurilor din Botoşani începe să atragă tot mai mulţi investitori străini, care cumpără fără să se codească mii de hectare pe suprafaţa judeţului pentru a le exploata.
Zeci de mii de hectare de pământ au ajuns pe mâna străinilor
În ultimii doi ani, spun specialiştii în agricultură, tot mai mulţi investitori străini se interesează de terenurile din judeţul Botoşani. Compania germană Agri Pe a cumpărat, de exemplu, la Frumuşica, nu mai puţin de 4.000 de hectare de teren arabil. Agraria Nord, cu capital austriac, administra tot 4.000 de hectare, iar danezii de la Arland – 1.500 de hectare în zona Răchiţi.
Totodată, pe Valea Jijiei, cu aproape 1.500 de hectare s-au instalat câţiva investitori italieni. Totuşi, cel mai mare latifundiar străin din judeţul Botoşani este o firmă americană, Anholt Investment, care a cumpărat întreg fondul agricol al firmelor Agraria şi Arland, însumând peste 6.000 de hectare de pământ arabil. Adăugând şi alţi investitori preponderenţi italieni, suprafaţa cumpărată de străini în judeţul Botoşani se ridică la 20.000 de hectare.
„Investitorii străini dezvoltă fonduri de investiţii unde găsesc exploataţii, terenuri unde se poate lucra serios. Apariţia investitorilor străini este şi o consecinţă a creşterii gradului de comasare a terenurilor agricole. Proprietarii de teren au conştientizat că nu se poate face agricultură pe 50 de ari şi în final au ajuns să dea în arendă sau să vândă celor care dispun de tehnologie agricolă performantă“, spune Cristian Delibaş, şeful Direcţiei Agricole din Botoşani.
Sursa: somaxbotosani