Personaj controversat, adorat de unii şi urât de alţii, Adrian Păunescu a scris poezii memorabile şi a fost protagonistul unor întâmplări savuroase. Primele, adunate în volume vândute ca pâinea caldă şi în timpul vieţii lui, dar şi după moartea sa, la 5 noiembrie 2010, pot fi citite oricând. Pe celelalte – sau măcar unele dintre ele – vi le prezintă Libertatea astăzi. Veţi descoperi că vă puteţi destinde şi citind poveşti cu poeţi geniali, nu doar bancuri.
Într-un an, aflat în autocar alături de cei cu care realiza Cenaclul Flacăra, Adrian Păunescu s-a trezit “lovit” de o dorinţă năstruşnică: să cumpere o capră!
A oprit undeva pe Valea Prahovei, s-a târguit cu un cioban şi şi-a luat animalul dorit. S-a ivit însă o problemă: unde era să ţină capra?
Cum nu putea fi urcată în autocar şi dusă până la Cluj şi înapoi, Păunescu l-a chemat pe unul dintre tinerii ziarişti de la Flacăra, i-a dat bani de cazare şi l-a lăsat acolo, pe Valea Prahovei, cu tot cu capră. Iar la întoarcere, i-a recuperat pe amândoi…
A aţipit în timp ce vorbea…
O altă întâmplare nostimă, povestită de unul dintre discipolii săi, s-a petrecut tot la revista Flacăra. Într-o seară, la o oră destul de târzie, Păunescu a convocat o şedinţă de redacţie. A început prin a ţine un discurs critic la adresa unui redactor, după care… a aţipit!
Mai tinerii săi colegi, neavând curajul să-l tragă de mânecă, au aşteptat să se trezească, tăcuţi şi cuminţi. Când a revenit din lumea viselor, Păunescu i-a întrebat: “Despre cine vorbeam? Despre tovarăşul X? E un băiat bun!”.
Şi-a pus subalternii să fumeze toate ţigările din buzunare
În perioada în care era redactorşef la revista Flacăra, Adrian Păunescu interzisese fumatul în birouri. Nu toţi s-au conformat însă, unii continuând să tragă din ţigări pe ascuns. La un moment dat, inevitabilul s-a produs şi poetul i-a prins pe câţiva dintre ei în flagrant.
Drept pedeapsă, i-a dus într-o cameră fără geamuri şi i-a pus să fumeze toate ţigările pe care le aveau în buzunare. În scurt timp, în încăpere era un fum de-l tăiai cu cuţitul! Pentru ca nu cumva vreunul să lase ţigări nefumate în scrumieră, Păunescu intra din când în când şi-i verifica…
Scos din minţi de un mesaj anti-Rapid
La una din ediţiile Cenaclului Flacăra, ţinută la Sala Polivalentă din Bucureşti, prin anii ’80, un spectator a scris pe un banner: “Hai Rapid în B!”
La acea vreme, poetul era cunoscut drept un susţinător al echipei din Giuleşti, pentru care a şi compus imnul “Suntem peste tot acasă!”. Mesajul l-a deranjat atât de tare, încât a fost pe punctul de a anula spectacolul.
“Nu continuăm decât după ce iese din sală nesimţitul care a scris acest mesaj!”, a declamat Păunescu. Totuşi, rugat insistent de public, a mers mai departe cu cenaclul…
Susţinea că l-a salvat de la sinucidere un câine
Potrivit spuselor omului de televiziune TV Florin Condurăţeanu, Păunescu a fost salvat de la sinucidere de un câine.
“A existat un moment în care Adrian a vrut să-şi ia viaţa. Când tocmai se pregătea să urce în maşina cu care planificase să intre într-un copac, lângă piciorul lui a apărut un câine, un maidanez. A văzut în asta un semn. A luat câinele acasă, renunţând la ideea sinuciderii”, a povestit Condurăţeanu.
A compus o poezie la comanda lui Gică Hagi
În 1998, cu câteva săptămâni înainte de plecarea echipei naţionale de fotbal la Campionatul Mondial din Franţa, Adrian Păunescu a avut o întâlnire cu tricolorii, în cantonamentul de la Săftica. Pentru a-i motiva şi mai mult pe băieţi, a compus o poezie dedicată lor, iar la final, l-a întrebat pe Hagi: “Ei, Gică, îţi place?”.
Răspunsul “Regelui” a fost cât se poate de sincer: “E frumoasă poezia, dar îi lipseşte cuvântul «gol». Noi jucăm pe goluri, domnu’ Păunescu”.
“Până la finalul acestei întâlniri, veţi avea şi cuvântul «gol»”, i-a replicat poetul şi a rescris imediat versurile: “Vom umple toate porţile cu goluri/ Mergând mereu pe sensul interzis/ Şi vom transmite salutări în ţară/ Echipa României, din Paris”.
Uluit, Hagi s-a ridicat în picioare şi a exclamat: “Dumneavoastră scrieţi precum joc eu fotbal!”.
A-nceput să joace şah după ce s-a îndrăgostit de o şahistă
Umbla vorba, la un moment dat, că Păunescu s-ar fi îndrăgostit lulea de o mare şahistă a României – potrivit spuselor regretatului regizor Cornel Diaconu, ar fi fost vorba de Margareta Mureşan.
Urmare a acestei pasiuni, în redacţia revistei Flacăra, condusă de poet, toţi redactorii au început să joace şah. Ba chiar s-a organizat un campionat intern.
Miuţa lui a pus în umbră Daciada
Prin anii ’80, Păunescu obişnuia să joace fotbal în fiecare weekend pe stadionul “Iolanda Balaş Sotter”, alături de fiul său, Andrei, şi de câţiva apropiaţi.
O astfel de miuţă, disputată într-o duminică, a pus în umbră activităţile sportive organizate în cadrul “Daciadei” – varianta românească a olimpiadei, în perioada comunistă. Apariţia lui Păunescu pe stadion i-a făcut pe cei care practicau diferite sporturi să se strângă în jurul lui, lăsând baltă competiţia sportivă.
Cerea stilouri ca să dea autografe şi nu le mai returna
Într-o perioadă în care lumea colecţiona timbre, Păunescu strângea stilouri şi pixuri. Nu dădea bani pe ele, ci le cerea persoanelor care-i solicitau autografe, după care… uita să le mai returneze. Iar “păgubiţilor” le era prea ruşine să le ceară înapoi.
Sursa: libertatea
