Zeci de mii de euro, investiţi în cabinete private în satele din România. Sătenii le prefera datorită tarifelor mici

0
116

În timp ce sistemul medical de stat a dispărut de la ţară, în sate se dezvoltă cel privat. Stomatologi, dermatologici şi medici de familie investesc zeci de mii de euro în cabinete moderne, deşi au tarife chiar şi cu 30% sub cele de la oraş.

Clientela este asigurată, pentru că sătenii se bucura că au în sfârşit un doctor al lor.

Proprietarul unei clinici, un tânăr de 27 de ani,  s-a gândit de două ori înainte să investească la ţară, însă la un an de zile de la inagurare nu regreta decizia luată.

Cosmin Ciolacu- proprietarul clinicii: „Suntem foarte mulţi colegi care desfăşurăm această activitate în oraş, iar în mediul rural nu toată lumea beneficiază de servicii moderne, probleme dentare sunt şi la sat şi la oraş, iar la comună preţurile percepute sunt mai mici”.

Ideea fondatorului s-a dovedit strălucită. Investiţia de câteva zeci de mii de euro va fi recuperată relativ repede.

Sebastian Antoniu- medic stomatolog: „Treaba a început să meargă, în momentul de faţă este satisfăcător din punct de vedere al activităţii şi al numărului de pacienţi. În unele zile avem chiar şi 15 pacienţi pe zi”.

Şi la Apahida, în Cluj, găsim o clinică privată, cu şapte specializări: stomatologie, dermatologie, servicii de ecografie, medicina muncii, reflexoterapie şi medicină de familie. Familia Behnaz a investit aici 100.000 de euro.

Khazaei Behnaz, medic dermatolog: „În primul rând ne-am gândit la nevoile oamenilor de aici, medicii care vin aici sunt din Cluj. Am reuşit să formăm o echipă care să gândească că noi, să îi ajutăm pe alţii care au o situaţie cu un nivel mai jos”.

Pacienţii sunt mulţumiţi şi pentru că tarifele sunt cu mult sub cele de la oraş. Pentru anumite specializări, clinica are contract cu casa de asigurări, iar consultul poate fi gratuit.

 

 

 

 

 

Sursa: stirileprotv

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments