Întâlnire tete-a-tete Merkel-Obama. Cancelarul german încearcă să oprească livrările de arme americane în Ucraina

0
86

Cancelarul german Angela Merkel se află astăzi în Statele Unite, unde se va întâlni cu preşedintele american Barack Obama. Discuţiile se vor axa pe găsirea unei soluţii diplomatice pentru criza din Ucraina. Vizita are loc în contextul în care există o diferenţă de opinie între Statele Unite şi Europa cu privire la livrările de arme către Ucraina. Americanii vor să înarmeze armata ucraineană, dar europenii se opun categoric unei asemenea măsuri.

 

Germania încearcă să convingă Statele Unite să nu trimită armament Kievului, în condiţiile în care mai mulţi oficiali americani îndeamnă la înarmarea Ucrainei.

 

Angela Merkel vizitează Casa Albă cu planul germano-francez pe care i l-a prezentat, împreună cu preşedintele Hollande, preşedintelui Vladimir Putin.

 

La Casa Albă, purtătorul de cuvânt Josh Earnest a arătat că preşedintele va lua o decizie care să fie în interesul mai larg de securitate al Statelor Unite.

 

După ce se va întoarce din Statele Unite, Angela Merkel va participa, miercuri, la negocierile de la Minsk alături de preşedinţii Franţei, Ucrainei și Rusiei. De altfel, cei patru au avut chiar ieri o conferință telefonică.

 

Dezbateri privind situația din Ucraina au avut loc și la Munchen, în cadrul Conferinţei Internaţionale pentru Securitate, la care a participat și ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu.

 

Statele Unite susţin demersul european pentru un plan de pace în Ucraina şi spun că toată lumea preferă o soluţie politică unui conflict militar. Totuşi, americanii nu par să aibă încredere în vorbele preşedintelui rus, Vladimir Putin.

 

Liderul de la Kremlin a confirmat întâlnirea de miercuri de la Minsk, dar a dat de înţeles că, până atunci, mai trebuie rezolvate anumite neînţelegeri.

 

Deocamdată, nimeni nu a oferit detalii despre mult-aşteptatul plan de pace la care lucrează Parisul, Berlinul, Kievul şi Moscova.

 

Între timp, în estul Ucrainei violenţele nu contenesc şi zeci de localităţi sunt acum în ruine. Case distruse, tancuri fumegând, cadavre abandonate pe marginea drumului şi oameni fără speranţă. Aşa arată zeci de localități devastate de război.

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments