Dumitru Păduraru, cercetat în prezent pentru luare de mită, tentativă de viol şi şantaj, nu mai este cadru didactic al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ (UMF). Acesta şi-a prezentat demisia din cadrul instituţiei de învăţământ superior vineri, 6 februarie, la o săptămână după ce a fost reţinut de procurorii DNA Iaşi pentru mai multe capete de acuzare, transmite Ziarul de Iași.
„În şedinţa de Consiliu de Administraţie de vineri s-a luat act de demisia domnului Păduraru. A fost un act unilateral, venit înainte de a începe orice măsură din partea Comisiei de Etică a UMF. În opinia mea, din acest moment nu mai exista nicio relaţie între UMF şi domnul Păduraru şi orice anchetă în ceea ce-l priveşte devine inoperantă“, a menţionat prof. dr. Dragoş Pieptu, prorector propus ministerului să asigure funcţia de rector interimar al UMF – până la organizarea noilor alegeri din toamnă – după ce prof. dr. Vasile Astărăstoae şi-a anunţat demisia.
Conferenţiarul Dumitru Păduraru era coordonatorul disciplinei de Anatomie din cadrul universităţii. Potrivit unui comunicat de presă al DNA Iaşi, acesta a încercat să întreţină relaţii intime cu o studentă de la Facultatea de Farmacie a universităţii ameninţându-o că altfel nu va putea promova examenul la disciplina anatomie.
„În zilele de 15, 23 şi 26 ianuarie 2015, în calitate de coordonator al disciplinei de Anatomie din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Gr.T. Popa Iaşi, inculpatul Păduraru Dumitru a încercat să întreţină relaţii intime, dar şi relaţii de aceeaşi natură cu o frecvenţă săptămânală, în tot cursul semestrului anului universitar 2014-2015, cu o studentă de la Facultatea de Farmacie, prin constrângerea psihică a acesteia, efectuată prin ameninţarea cu faptul că nu va putea promova altfel examenul la disciplina de Anatomie (pe care urma să-l susţină cu el, în calitate de profesor examinator, cel mai târziu în vara anului 2015, cu ocazia reexaminării“, se precizează în comunicatul emis de DNA Iaşi.
Dumitru Păduraru a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru luare de mită, tentativă de viol şi şantaj. În prezent, acesta încă figurează ca vicepreşedintele Societăţii Române de Anatomie. În paralel cu arestarea sa, procurorii DNA Iaşi i-au mai arestat şi pe profesorii Carmen şi Gheorghe Dorobăţ, cadre didactice UMF şi şefi de unităţi medicale, unul manager, altul coordonator de secţie, pentru luare de mită şi trafic de influenţă. UMF a decis în cazul acestora suspendarea din funcţie pe durata anchetei.
(Sursa: ziaruldeiasi.ro)