Marea Barieră de Corali riscă să ajungă o „groapă de gunoi” dacă guvernul australian nu renunță complet la aruncarea materialului de dragare în apele parcului maritim înscris în Patrimoniul mondial al umanității, a avertizat luni Fondul Mondial pentru Natură (WWF) într-un raport menționat de AFP.
„Dacă nu se face nimic, Marea Barieră de Corali — unul din habitatele marine cele mai prețioase din lume — ar putea ajunge o groapă de gunoi și o autostradă maritimă”, afirmă ONG-ul.
Pentru a evita introducerea sitului pe lista patrimoniului în pericol, Australia a decis în luna ianuarie interzicerea deversării de material de dragare. Potrivit ecologiștilor, aruncarea de material de dragare duce la degradarea sitului, asfixiind coralii și algele care alcătuiesc cea mai mare formațiune vie din lume, pe care le lasă pradă elementelor toxice.
În raport se arată că extinderea zonelor portuare în interiorul apelor de la Bariera de Corali, în urma căreia ar dispărea aproape 51 de milioane de metri cubi de fund marin, ar periclita frumusețea naturală a locurilor. Aceste extinderi ar mări capacitatea de vehiculare a cărbunelui din porturile regiunii de la 237 de milioane de tone la 637 de milioane de tone pe an și ar duce la apropierea complexului portuar de capacitatea totală din Shanghai, cel mai mare port din lume, adaugă raportul realizat de WWF.
Potrivit autorilor documentului, proiectul nu ar fi necesar, în condițiile în care actuala capacitate a porturilor nu este utilizată în întregime cea mai mare parte a timpului.
Avertizând că poate înscrie situl pe lista patrimoniului în pericol, UNESCO a dat termen Australiei până la 1 februarie să redacteze un raport cu măsurile pentru protejarea lui. Australia afirmă că a luat deja măsuri, interzicând dragarea de noi zone în afara porturilor timp de zece ani. „Știm că Bariera de Corali face față unor provocări, dar înregistrăm progrese semnificative. Realitatea arată că eforturile noastre nu sunt de trecut cu vederea”, declara săptămâna trecută ministrul australian al mediului, Greg Hunt, citat de AFP.
Marea Barieră de Corali este cel mai mare sistem de recif de corali din lume cuprinzând aproximativ 3000 de recifuri și 300 de insule ce se întind de-a lungul a 2600 kilometri și acoperă o suprafață de 344.400 km². Reciful este situat în Marea Coralilor în apropiere de coasta Queensland-ului din nord-estul Australiei.
(Sursa: independent.md)