Vladimir Putin, vizită oficială la Cairo. Rusia ar putea livra armament Egiptului

0
78

Izolat de Occident, preşedintele rus Vladimir Putin începe astăzi o vizită de două zile în Egipt. Liderul rus ajunge pentru prima oară în ultimii zece ani la Cairo, unul dintre principalii aliaţi ai Moscovei în timpul Războiului Rece, scrie Digi 24.

 

Vizita lui Vladimir Putin este importantă în special în ceea ce priveşte domeniul militar. Este de aşteptat ca Rusia şi Egiptul să încheie un contract prin care Moscova să livreze armament ţării arabe.

Vladimir Putin şi Abdel al Sisi vor discuta şi despre situaţia din Orientul Mijlociu, în contextul în care ambele state susţin ideea înfiinţării statului Palestina, idee respinsă de Statele Unite.

 

Într-un interviu acordat presei, Vladimir Putin a acuzat Occidentul că a provocat criza ucraineană.

„Au fost încercări de a smulge de la Rusia state care au aparţinut URSS şi de a le determina să facă o alegere artificială între Rusia şi Europa”, a declarat Vladimir Putin.

„Noi am avertizat în mod repetat SUA şi aliaţii săi occidentali în legătură cu consecinţele dăunătoare ale ingerinţei lor în afacerile interne ucrainene dar nu ne-au ascultat”, a continuat preşedintele rus.

 

El a acuzat ţările occidentale că susţin o „lovitură de stat la Kiev”, o referire la îndepărtarea de la putere a preşedintelui ucrainean Viktor Ianukovici în 2014. În urmă cu aproape două luni, Vladimir Putin a efectuat o vizită oficială în India, unde  a încheiat cu guvernul de la New Delhi mai multe contracte, în valoare de câteva miliarde de dolari.

 

 

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentConsfătuirea profesorilor de religie din județul Iași
Articolul următorSituaţia statistică a şomajului înregistrat la 31 ianuarie 2015, în județul Iași
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments