Indicator rutier gresit amplasat la iesirea de pe centura Sucevei. Şeful DRDP Iaşi: „Indicatorul a fost montat ilegal”

0
422

Indicatorul rutier aflat pe DN 17, la ieşirea de pe un tronson al şoselei de centură a Sucevei, şi care conţinea informaţii eronate privind distanţele între localităţi a fost înlăturat, spune conducerea Direcţiei Regionale de Drumuri Iaşi, susţinând că panoul fusese montat fără acordul direcţiei, transmite mediafax.ro.

Pe panoul amplasat pe DN17, se arată, între altele, că între Dej și Cluj-Napoca ar fi o distanță de 3 kilometri, deși în realitate e vorba de 56 de kilometri.

 

Direcția de Drumuri Iași susține însă că indicatorul a fost montat acolo ilegal și că s-a deschis o anchetă pentru că faptele ar fi „la limita penalulului”.

Direcția Regională de Drumuri Iași susține că acel indicator care conținea informații eronate privind distanțele între localități a fost înlăturat pentru că el a fost amplasat fără acordul instituției.

 

Șeful Direcției, Ovidiu Laicu, crede că de vină ar fi constructorul care trebuie sancționat pentru că nu a observat greșeala timp de 24 de ore.

Indicatorul rutier aflat pe DN 17, la ieşirea de pe un tronson al şoselei de centură a Sucevei arăta că între Dej şi Cluj ar fi o distanță de trei kilometri, deși în realitate distanța este de 56 de kilometri.

De asemenea, șoferii mai erau informați că de la Suceava la Gura Humorului ar fi 145 de kilometri, în condiţiile în care distanța este de doar 36 de kilometri.

 

Cu doar 400 de metri înaintea acestui indicator este montat, de mai mulţi ani, un alt panou rutier pe care sunt scrise datele corecte.

Pe primul tronson al şoselei de centură a municipiului Suceava, de 5,2 kilometri s-ar putea circula de săptămâna viitoare.

 

 

 

(Sursa: mediafax.ro)

 

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments