Explozie puternică într-un bloc de locuinţe din Galaţi

0
65

O explozie puternică s-a produs, aseară, într-un bloc de locuinţe din municipiul Galaţi, din cauza unui boiler electric care s-a supraîncălzit, în urma deflagraţiei nefiind înregistrate victime, ci doar pagube materiale.

Pompierii gălăţeni au fost solicitaţi să intervină, luni seară, la blocul A7B, de pe strada Brăilei, din municipiul Galaţi, unde într-un apartament situat la etajul şase al imobilului a avut loc o explozie puternică. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, Eugen Chiriţă, a declarat că printr-un apel la 112 s-a semnalat producerea unei explozii într-un apartament de la etajul al şaselea al blocului A7B, iar la faţa locului au ajuns două autospeciale cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD. Potrivit sursei citate, explozia nu a fost urmată de incendiu şi s-au înregistrat doar pagube materiale în interiorul apartamentului respectiv, baia în care se afla boilerul fiind puternic avariată, geamurile de la balconul locuinţei sparte, iar uşile dislocate. Chiar dacă proprietarul apartamentului era acasă când s-a produs explozia, acesta nu a fost rănit.

Din primele cercetări de la faţa locului a reieşit că explozia s-a produs din cauză că termostatul boilerului electric s-a blocat, generând o acumulare de presiune foarte mare. Deşi doar apartamentul în care a avut loc explozia a fost avariat, pompierii au solicitat, ca măsura de siguranţă în plus, prezenţa unei echipe de la Inspectoratul de Stat în Construcţii, care urmează să stabilească cu exactitate dacă structura de rezistenţă a blocului de zece etaje a fost sau nu afectată.

Între timp, pompierii au asigurat perimetrul blocului pentru ca trecătorii să nu fie loviţi de cioburile de la geam care ar mai putea să cadă de la ferestrele apartamentului unde a avut loc explozia.

 

 

 

 

 

Sursa: monitorul

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments