Sub semnul memoriei: Profesorul Petru P. Andrei Numele Profesorului ieşean Petru P. Andrei este legat de un destin aparte. Început undeva în interbelic, într-o familie de înaltă ţinută intelectuală şi morală, Profesorul Petru P. Andrei a fost nevoit de nimicnicia vremurilor şi, nu mai puţin, a oamenilor, să-şi transforme viaţa într-o cruciadă. Adolescenţa i-a fost violentată de sinuciderea tatălui, savantul Petre Andrei, act ce a purtat amprenta opresiunii legionare. Tinereţea i-a fost măcinată de teroarea comunistă, care l-a obligat să-şi întrerupă studiile din cauza „dosarului” (tatăl său fusese ministru al Educaţiei sub guvernare ţărănistă), să facă închisoare pe motive politice, să lucreze ca hamal pentru că nu corespundea „profilului” dictaturii proletariatului.
Toate acestea nu i-au afectat, însă, noblețea profundă a firii, nu i-au știrbit determinarea și nu l-au îndepărtat de Ideea ce-l însuflețea. Aristocrat al amfiteatrelor, Profesorul şi-a folosit ultima parte a vieţii pentru a scoate din umbra unei istorii nedrepte opera savantului care i-a fost tată, filosoful, sociologul şi omul politic Petre Andrei. Pe lângă publicarea, sug egida Fundației Academice ”Petre Andrei”, a unor manuscrise de autentică valoare ştiinţifică, Petru P. Andrei a întemeiat şi o şcoală. Alături de câţiva tineri entuziaşti, printre care am avut privilegiul să mă număr, Profesorul a pus la cale o provocare intelectuală numită Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi. Ideea Profesorului – un proiect deopotrivă academic, cultural și social, o întreprindere vie orientată în același timp către student, cercetare și comunitate – l-a acaparat. Acestei Idei i-a croit drum încă din primul an postdecembrist, s-a luptat cu prejudecăţile şi cu ostilitatea unei societăţi care prea adesea şi-a dovedit talentul de a nu recunoaşte meritele.
Așa cum l-am cunoscut, Profesorul parcă nu era, dintru început, din această lume; demnitatea, buna-cuviinţă şi întinderea culturală pe care-o stăpânea se regăsesc ca valori din ce în ce mai puţin chiar pe scala axiologică a comunităţii academice. Totuși, ca rector fondator al Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi, Petru P. Andrei a reuşit să transmită unde de vibraţie intelectuală și morală studenţilor și colegilor săi. A preferat mereu nonconformismul obedienţei stupide, verticalitatea umilinţei, actul de spirit arghirofiliei, implicarea indiferenței.
Domnia Sa ne-a învățat, pe toți aceia care am avut privilegiul de a-i fi alături, că există Oameni între noi care, luptând pentru o Idee, urmărind-o neobosiți, întrupând-o în tot ceea ce fac, se transfigurează pe sine și transfigurează lumea. Uneori, poate doar o dată în viață, avem și noi șansa întâlnirii cu un astfel de Om-Idee. O întâlnire în urma căreia Ideea ajunge să ne locuiască, desenându-ne traiectul existențial, furnizându-ne un sens și înnobilându-ne viața. Un astfel de Om-Idee a fost Petru P. Andrei.
Îmi place şi astăzi să cred că Nea Pichi, aşa cum îi spuneau apropiaţii, nu a obosit niciodată. Şi cred şi astăzi că spiritul său e încă prezent, peste tot acolo unde, încă în viaţă fiind, s-a regăsit cel mai bine: între cei tineri, între oamenii de carte, între toţi aceia pe care îi învăţa, de câte ori avea ocazia, că „respectul nu se impune, ci se câştigă”. Astăzi, aici, la Universitatea „Petre Andrei” din Iași, vreau să cred că am învăţat această lecţie.
Timpul a cernut, iată, treisprezece ani de la trecerea în eternitate a Profesorului Petru P. Andrei, petrecută într-un februarie de cristal al anului 2002. E încă un moment în care noi, cei care am avut șansa unică de a ne împărtăși din spiritul său, cei care i-am urmărit proiectul, cei care i-am făcut Ideea să triumfe, în ciuda tuturor dificultăților,ne amintim de el nu doar ca de ultimul aristocrat din amfiteatru, ci şi ca de un spirit mereu tânăr şi prezent.
Prof.univ.dr. Doru TOMPEA
Rectorul Universității „Petre Andrei” din Iași
Președintele Fundației Academice ”Petre Andrei”
