Elena Udrea, REȚINUTĂ în dosarul Microsoft după zece ore petrecute în sediul DNA

0
76

Elena Udrea a fost reţinută, marţi seara, de procurorii anticorupţie pentru trafic de influență și spălare de bani. Fostul ministru a studiat mai bine de zece ore dosarul Microsoft, după care a dat explicaţii în fața procurorilor în această speţă. Anunțul a fost făcut de avocatul Marius Striblea, decanul Baroului Iași și unul dintre apărătorii fostului ministru.

 

La sediul DNA a fost audiat, marţi seara, şi omul de afaceri Ghoerghe Stelian, care ar fi unul dintre denunţătorii în dosarul Microsoft.

 

Urmează că Elena Udrea să fie prezentată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în acest caz, pentru că Udrea e fost ministru – cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile. Decizia judecătorilor nu va fi însă definitivă, putând fi atacată cu recurs în termen de trei zile.

 

Deputaţii au aprobat luni, într-o şedinţă maraton care s-a întins până după miezul nopţii, toate solicitările DNA care o vizează pe Elena Udrea – trei de încuviinţare a arestării, două de începere a urmăririi penale şi una de extindere a urmăririi penale. Deciziile au fost publicate, în aceeaşi seară, în Monitorul Oficial.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments