Un procuror criminalist acuzat de fapte de corupţie a fost eliberat din Penitenciarul Iaşi după ce anterior fusese bătut crunt de un deţinut al Penitenciarului de Maximă Siguranţă din Iaşi. Magistratul-suspendat Vasile Şelaru a fost încarcerat în închisoarea ieşeană până acum câteva zile, când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a decis să înlocuiască măsura arestului preventiv emisă pe numele său cu arestul la domiciliu, informează „Ziarul de Iași”.
Procurorul Şelaru a fost deja plasat la domiciliul său, din judeţul Vaslui, de unde va veni periodic la Iaşi pentru a participa la procesul în care este judecat. Potrivit unor surse juridice, apărătorii lui Şelaru au invocat, în cererea de eliberare, perioada mare de timp de când acesta se afla încarcerat, dar şi faptul că dosarul acestuia a trecut de camera preliminară. Un alt motiv invocat de apărătorii lui ar fi fost şi faptul că Vasile Şelaru ar fi fost bătut de un deţinut din Penitenciarul Iaşi. Incidentul s-ar fi petrecut în urmă cu câteva săptămâni, au transmis aceleaşi surse. Procurorul-suspendat ar fi primit mai multe lovituri, având o coastă fisurată şi primind certificat medico-legal cu mai multe zile de îngrijiri medicale. Apărătorii lui Şelaru au refuzat să ofere vreun punct de vedere referitor la acest caz.
În perioada în care Şelaru a fost în arest preventiv, acesta a stat în aceeaşi cameră cu fostul liberal Relu Fenechiu, încarcerat şi el la Iaşi, au menţionat surse din cadrul închisorii ieşene. Cei doi sunt încadraţi în rândul deţinuţilor cu risc de vulnerabilitate, având o cameră separată de cea a restului puşcăriei.
Vasile Şelaru a fost arestat preventiv pe 28 iulie 2014, fiind mutat în luna septembrie în Penitenciarul Iaşi, odată cu trimiterea sa în judecată. El este acuzat de procurorii DNA Iaşi de trafic de influenţă.
Citește mai mult AICI