Oficiali ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie au declarat, marţi seară, pentru Agerpres, că au fost demarate verificări administrative privind respectarea procedurilor de predare în cazul Elenei Udrea, reţinută în dosarul Microsoft.
Precizarea reprezentanţilor DNA vine după ce Elena Udrea a fost scoasă cu cătuşe la mâini din sediul DNA, însă la sosirea în curtea arestului Poliţiei Capitalei aceasta nu le mai avea.
Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării, a fost reţinută marţi seară de procurorii DNA şi va fi prezentată miercuri Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Ea este acuzată de spălare de bani şi trei infracţiuni de trafic de influenţă (fapte în legătură cu încheierea şi derularea acordului cadru de licenţiere Microsoft din anul 2009, a contractelor subsecvente şi a actelor adiţionale la acestea; în legătură cu derularea contractului e-România; în legătură cu pretinderea şi primirea a 500.000 de euro.
(Sursa: b1.ro)