Peste 50 la sută dintre români oferă bani sau atenţii tuturor categoriilor de personal medico-sanitar, de la medici şi asistente, la brancardieri, până la agenţi de pază şi laboranţi, relevă un studiu coordonat, în 2014, de Ministerul Sănătăţii şi Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei. În ceea ce privește personalul medical, mai mult de jumătate dintre respondenţi au apreciat că medicii români nu sunt motivaţi să rămână să profeseze în ţară fără a fi corupţi, informează Mediafax.
Potrivit cercetării, mai mult de un sfert dintre persoanele care au apelat la servicii medicale în sistemul public de sănătate în anul anterior recunosc că au oferit atenţii sau bani personalului medical.
Pe durata ultimei spitalizări, 37 la sută dintre respondenţi au oferit bani sau atenţii medicilor, 34% asistentelor şi 25% infirmierelor, potrivit declaraţiilor acestora, în timp ce 14% dintre respondenţi declară că au oferit bani sau atenţii şi cadrelor auxiliare (brancardieri, agenţi de pază, laboranţi ş.a.).
Rezultatele cercetării evidenţiază faptul că mai mult de 50 la sută dintre pacienţi au oferit în mod voluntar astfel de „stimulente” tuturor categoriilor de personal medico-sanitar. În acelaşi timp, conform studiului, astfel de „stimulente” au fost solicitate şi pentru sau de către unii medici din spitale, printr-o condiţionare directă de către medic, sau indirect, de către asistentă pentru medic, de către infirmieră pentru medic sau de către personalul auxiliar pentru medic.
10 la sută dintre români au dat bani la solicitarea medicului
În aproximativ 10 la sută dintre cazuri, în care pacienţii internaţi au oferit bani sau atenţii medicilor, aceasta s-a făcut la solicitarea medicului, relevă studiul. Un procent similar dintre asistentele şi dintre infirmierele (între 8% şi 10%), care au primit bani sau atenţii, au solicitat acest lucru. Astfel, principalele motive pentru care respondenţii au oferit bani sau atenţii sunt legate, în primul rând, de dorinţa de a beneficia de consultaţii medicale mai amănunţite (mai mult de 50% dintre respondenţi), dar şi de a recompensa personalul medico-sanitar pentru serviciile prestate, de a nu sta la coadă, de a obţine mai rapid rezultatele analizelor/ investigaţiilor sau pentru a beneficia de internare.
Pacienţii afirmă că această practică reprezintă o formă de recompensare a muncii personalului medical
Deşi consideră, pe de-o parte, că această practică nu ar trebui să existe şi că nu este un gest normal, pe de altă parte pacienţii afirmă că sănătatea lor depinde de acest gest sau că această practică reprezintă o formă de recompensare a muncii personalului medical. Mai mult, unii dintre respondenţii care au oferit atenţii sau bani nu văd nimic greşit în aceste practici.
În ceea ce priveşte percepţiile referitoare la cauzele fenomenului de corupţie, în sistemul public de sănătate, cu referire la personalul medical, mai mult de jumătate dintre respondenţi au apreciat că medicii români nu sunt motivaţi să rămână să profeseze în ţară fără a fi corupţi (neînregistrându-se diferenţe comparativ cu studiul derulat în 2013).
Sursa: realitatea