Fetiță de numai doi ani opărită cu apă clocotită, salvată în ultima clipă de medicii ieșeni

0
71

O fetiţă în vârstă de numai doi ani, din Târgu Frumos, a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sfânta Maria“ din Iaşi după ce a suferit arsuri la nivelul corpului.

 

Se pare că incidentul nefericit a avut loc într-un moment de neatenţie a părinţilor, când fata a tras de oală cu apă fierbinte. Familia a alertat imediat autorităţile apelând numărul unic de urgenţă 112.

 

La faţa locului s-a deplasat un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Iaşi, care a preluat-o şi transportat-o pe micuţă la unitatea medicală.

 

„Pacienta prezenta arsuri de gra­dul I şi II, pe aproximativ 10% din suprafaţa corpului. Ea a fost stabilizată în serviciul de Primiri Urgenţe a spitalului şi transferată la Secţia de Arşi. Se află în afara oricărui pericol“, a precizat dr. Lucian Cernahoschi, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Pediatrie Iaşi. Fata va mai rămâne internată, sub supravegherea medicilor, şi în zilele care urmează, pentru tratament.

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments