Noul Guvern condus de Iurie Leancă nu a primit votul de încredere al Parlamentului. Pentru numirea Guvernului erau necesare voturile a cel puţin 51 de deputaţi. Doar 42 de voturi au fost „pentru”, scrie Publika TV.
Potrivit Constituţiei, în acest caz şeful statului poate desemna repetat un candidat pentru funcţia de premier. Dacă în 45 de zile de la eşuarea numirii noului Executiv, Parlamentul nu va accepta candidatul propus de preşedintele ţării, Legislativul este dizolvat şi sunt organizate alegeri anticipate.
Pe de altă parte, potrivit unei hotărâri a Curţii Constituţionale, pronunţată în octombrie 2013, termenul limită de formare a noului Guvern este de trei luni din data încetării mandatului fostului Executiv. Acest termen expiră în data de 9 martie 2015.
(Sursa: publika.md)