Zeci de tancuri ruseşti, vehicule blindate şi lansatoare de rachete au intrat în Ucraina, în pofida acordului de încetare a focului semnat astăzi la Minsk. Partea ucraineană a anunţat oficial că 50 de tancuri ruseşti, precum şi vehicule blindate şi lansatoare de rachete au pătruns în Ucraina în cursul zilei, în pofida negocierilor desfăşurate la Minsk în vederea soluţionării conflictului ucrainean, relatează BBC News Online.
Potrivit ultimelor date oferite de Serviciul de presă al Opraţiunii Anti-Teroriste din sud-estul Ucrainei, agresorul continuă să-și extindă contingentul de luptători pe cele mai importante direcţii – Luhansk şi Debalţevo, transmite Inforesist. Pentru a eficientiza atacurile asupra poziţiilor militarilor ucraineni, insurgenții încearcă să ocupe culmile din preajma localităţii Logovino. Militarii ucraineni au reuşit să respingă atacurile insurgenţilor, care suportă pierderi de oameni şi tehnică.
Comandantul batalionului „Donbass”, Semen Semechenko, menţionează într-o postare pe Facebook că asaltul localităţii Logovino a fost respins, dar în oraş au mai rămas focare de rezistenţă. De asemenea, se remarcă activizarea rebelilor din regiunea Mariupol.
Iată ce prevăd cele 11 puncte ale acordului:
1. Încetarea focului în raioanele Donețk și Lugansk începând cu miezul nopții, ora Kievului, 15 februarie 2015.
2. Retragerea armamentului greu de ambele părți, la distanță egală, în scopul creării unei zone tampon cu o lățime de minimum 50 km între cele două linii pentru dispozitive de artilerie calibru 100mm și mai mult; o zonă tampon de minimum 70 km și una de 140 km pentru baterii de rachete Uragan, Tornado și Smerti, precum și pentru sistemele de rachete tactice Tocika. Forțele ucrainene să se retragă cu kilometri indicați de la linia de demarcație stabilită în primul acord de la Minsk. Trupele separatiste să se retragă cu aceeași distanță de la aceeași linie de demarcație stabilită pe 19 septembrie 2014. Retragerea armamentului greu trebuie să înceapă nu mai târziu de a doua zi după întreruperea focului și trebuie să se încheie în decursul a 14 zile. Acest proces va fi facilitat de OSCE cu ajutorul grupului de contact de la Minsk
3. Asigurarea unei monitorizări eficiente și a unei verificări a regimului de încetare a focului și a retragerii armamentului greu se face de către OSCE din prima zi a retragerii armamentului prin utilizarea tuturor mijloacelor tehnice necesare, inclusiv a sistemelor radio, satelit și altele.
4. În prima zi după retragere, va începe un dialog despre modalitățile de organizare a alegerilor locale în concordanță cu legislația ucraineană și cu legea privind autodeterminarea locală temporară în raioanele Donetk și Lugansk și despre viitorul regim al acestor raioane în bază legii de mai sus. Nu mai târziu de 30 de zile de la data semnării acestui document, fără întârziere, trebuie adoptată prevederea Radei Supreme a Ucrainei care indică teritoriul pe care se aplică acest regim special în conformitate cu legea despre autonomia locală temporară acordată raioanelor Donetk și Lugansk, pe baza liniilor indicate în memorandumul de la Minsk din 19 septembrie 2014.
5. Să asigure amnistierea prin adoptarea unei legi care să interzică urmărirea penală și pedepsirea persoanelor în legătură cu evenimentele care au avut loc în Donetk și Lugansk.
6. Să asigure eliberarea și schimbul tuturor prizonierilor și a celor reținuți ilegal pe bază principiului „toți pentru toți”. Acest proces trebuie să se încheie cel mai târziu în a cincea zi de la retragerea pe linia de demarcație.
7. Să asigure accesul, livrarea și păstrarea în siguranță a ajutoarelor umanitare printr-un mecanism internațional.
8. Să se găsească o modalitate pentru reluarea tuturor plăților sociale, a pensiilor și altor drepturi bănești și pentru plățile aferente administrației locale. În acest scop, Ucraina trebuie să reia conducerea sistemelor bancare proprii din raioanele care au fost afectate în urma conflictului și, eventual, va fi creat un mecanism internațional pentru ușurarea acestor transferuri.
9. Reluarea întregului control asupra graniței de stat de către autoritățile ucrainene pe toată zona de conflict, care trebuie să înceapă din prima zi după alegerile lo ocale din raioane și să se încheie (procesul, n.r.) după intrarea în normalitate a sistemului politic spre finalul anului 2015, în condițiile îndeplinirii punctului 11, după consultările cu reprezentanții celorlalte raioane din Donețk și Lugansk în cadrul grupului de contact trilateral. Alegerile locale în celelalte raioane din Donețk și Lugansk au loc pe baza legii ucrainene privind sistemul electoral și reforma constituțională.
10. Retragerea tuturor formațiunilor străine deținătoare de armament, tehnică militară precum și a mercenarilor de pe teritoriul Ucrainei, sub supravegherea OSCE; dezarmarea tuturor grupărilor ilegale.
11. Implementarea unei reforme constituționale în Ucraina de la momentul intrării în vigoare, la sfârșitul lui 2015, a noii Constituții, considerată element cheie al descentralizării (cu respectarea specificului regiunilor Donețk și Lugansk, negociat cu reprezentanții acestor regiuni), precum și adoptarea unei legislații permanente privind statutul special al anumitor raioane din regiunile Doneâk și Lugansk, în conformitate cu măsurile indicate în notele de subsol, până la sfârșitul anului 2015.
(Sursa: deschide.md)