Procurorii DNA au descins astăzi, 12 februarie, la sediul Universităţii de Medicină şi Farmacie Iaşi pentru a ridica mai multe documente, informează „Adevărul”.
Procurorii Anticorupţie au intrat în sediul administrativ al universităţii în după-amiaza zilei de 12 februarie. Potrivit unor surse din cadrul anchetei, ridică probe referitoare la un presupus abuz al Senatului instituţiei de învăţământ.
Membrii forului de conducere au tergiversat punerea în aplicare a unei sentinţă definitive şi irevocabil dată de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în iulie 2014. Decizia prevederea demiterea lui Vasile Astărăstoae din funcţia de rector al UMF, după ce acesta a fost găsit în incompatibilitate de către inspectorii ANI.
O informaţie privind urmărirea penală de către DNA a rectorului Vasile Astărăstoae în acest caz a apărut pe surse încă de săptămâna trecută. Între timp, pe data de 6 februarie, Vasile Astărăstoae şi-a anunţat demisia din funcţia de rector în plin scandal de corupţie soldat cu arestarea a trei profesori de la UMF.
Vasile Astărăstoae a fost condamnat în iulie 2014 de Curtea Supremă pentru conflict de interese după ce inspectorii Agenţiei Naţionale pentru Integeritate (ANI) au constatat că oficialul s-a angajat pe sine şi pe fiica sa în mai multe proiecte europene derulate de instituţiile pe care le conducea.
Astărăstoae a semnat din poziţia de rector UMF Iaşi şi director al Institutului de Medicină Legală din Iaşi zece contracte de munca în care s-a angajat pe sine şi pe fiica sa, Daniela Astărăstoae. Valoarea serviciilor prestate de cei doi conform acestor contracte este de aproximativ 50.000 de euro, bani ce vor trebui returnaţi în urma deciziei Curţii Supreme.
Membrii Senatului Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) din Iaşi au transmis, în luna septembrie 2014, Ministerului Educaţiei, o scrisoare prin care au anunţat că nu vor pune în aplicare solicitarea de a-l demite din funcţie pe rectorul Vasile Astărăstoae, condamnat definitiv în iulie 2014 pentru conflict de interese.
Din acest motiv, oficialii ANI au demarat din oficiu procedura de verificare a averii, a incompatibilităţii şi a conflictelor de interese în cazul membrilor senatului UMF Iaşi şi, în acelaşi timp, au amendat cu câte 2.000 de lei pe fiecare dintre cei 23 de membri ai Senatului UMF Iaşi. Pe de altă parte, au sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie.
(Sursa: adevarul.ro)