Problema eliberării pilotului ucrainean Nadia Savcenko a fost ridicată de Petro Poroşenko la summitul de joi de la Minsk, dar Vladimir Putin nu a făcut nicio promisiune, a declarat vineri Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
Peskov i-a răspuns astfel lui Poroşenko, care a declarat că a ridicat problema eliberării deputatei ucrainene la reuniunea de la Minsk – unde s-a semnat la un armistiţiu între Kiev şi separatişti ce urmează să fie pus în aplicare începând din noaptea de sâmbătă spre duminică – şi că a fost “informat că (Savcenko va fi eliberată) după o evaluare medicală şi după ce anchetatorii prezintă concluzii provizorii”.
„Într-adevăr, partea ucraineană a ridicat problema (eliberării) Nadiei Savcenko la summit. Partea rusă nu ar fi putut să facă vreo promisiune cu privire la acest lucru. Nadejda Savcenko este anchetată în prezent, iar dacă este vinovată sau nu va stabili tribunalul”, a declarat Peskov pentru Interfax.
El a confirmat că preşedintele francez Francois Hollande şi cancelarul german Angela Merkel „au susţinut, într-adevăr, în timpul întâlnirii de la Minsk, eliberarea lui Savcenko”. „Li s-au dat explicaţii în acest sens”, a adăugat purtătorul de cuvânt.
Potrivit Moscovei, Savcenko a fost implicată în evenimente care s-au desfăşurat în estul Ucrainei în calitate de membră a Batalionului Aidar de voluntari.
Ea a fost încarcerată la Voronej pe 8 iulie, iar la 24 septembrie a fost transferată la Moscova. Femeia este acuzată de complicitate la uciderea unor jurnalişti ruşi în estul Ucrainei. Ea neagă acuzaţiile.
Un tribunal din Moscova a prelungit pe 10 februarie menţinerea în custodie până la 13 mai a femeii – considerată un simbol al conflictului între forţele ucrainene şi separatiştii proruşi din estul Ucrainei şi aleasă în Verhovna Rada (Parlamentul ucrainean) în timp ce era în detenţie.
Ea a intrat în greva foamei la mijlocul lui decembrie, în semn de protest faţă de menţinerea sa în arest în Rusia.
(Sursa: independent.md)