Un bărbat de 54 ani, angajat al Romportmet Galaţi, ce aparţine combinatului ArcelorMittal, a murit în timpul programului de lucru, în timp de efectua lucrări de reparaţii la o macara portuară, a anunţat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Galaţi, Carmen Corodeanu, potrivit radioiasi.ro.
Potrivit acesteia, evenimentul a avut loc în timp ce lucrătorul, împreună cu alţi doi colegi efectua reparaţii la o macara tip Portal, în zona depozitului de tablă groasă.
Din declaraţiile martorilor a rezultat că, în timp ce se aflau pe macara, lucrătorului i s-a făcut rău şi a căzut în locul în care îşi desfăşura activitatea. Colegii prezenţi la eveniment au încercat manevre de resuscitare şi au anunţat ambulanţa de la ArcelorMittal Galaţi, care a sosit la faţa locului într-un timp foarte scurt. Medicul echipajului a constatat că victima nu avea niciun semn vital, fiind în stop cardio-respirator.
La faţa locului s-a deplasat totodată o echipă de inspectori din cadrul ITM Galaţi şi un echipaj al poliţiei transporturi navale.
Victima a fost coborâtă de pe macara de o echipă de salvatori ai combinatului ArcelorMittal Galaţi.
,,Au fost efectuate primele cercetări la faţa locului, urmând ca în zilele viitoare cercetarea să fie continuată de o echipă de inspectori de muncă în vederea stabilirii împrejurărilor, cauzelor şi a modului de producere a evenimentului, precum şi eventualele răspunderi’, a declarat Corodeanu.
(Sursa: radioiasi.ro)