Fostul premier Adrian Năstase a postat pe blogul personal un „bilanț” al mandatelor lui Traian Băsescu. „Regimul Băsescu va rămâne o paranteză de istorie”, este opinia fostului prim-ministru, transmite Digi 24.
„În decembrie 2014, s-a încheiat cel de-al doilea mandat al lui Traian Băsescu. El încearcă acum să-şi fixeze un loc onorabil în istoria românilor. Nu cred că va reuşi. „Regimul Băsescu” va rămâne o paranteză de istorie. Aşa cred eu. Alţii poate că au o altă evaluare a acestor ani. Recunosc, sunt subiectiv. Dacă tragem linie, vom reţine însă, pentru aceşti zece ani: eşecul revizuirii Constituţiei; distrugerea credibilităţii Parlamentului şi a partidelor politice prin votul uninominal; incapacitatea de a realiza un minim succes de politică externă (spre exemplu neintrarea în Spaţiul Schengen, programată pentru 2011); împrumuturi externe masive, criza economică, creşterea gradului de sărăcie şi, în general, scăderea puterii de cumpărare; absorbţia a doar 6% din cele 30 de miliarde de Euro ce se cuveneau României, ca fonduri europene nerambursabile, în bugetul 2007-2013; scăderea alocaţiilor pentru armată de la 2% la 1,2%; dezbinare socială, scăderea preocupării pentru performanţă; fuga tinerilor în străinătate, „dezertarea” medicilor şi a altor cadre calificate etc. Şi lista acestor neîmpliniri poate continua”, a scris fostul premier pe blogul personal.
Referindu-se la rolul lui Traian Băsescu în ceea ce privește consolidarea statului de drept, a instituţiilor şi la independenţa justiţiei, Adrian Năstase spune că deși s-au realizat unele progrese, „preocuparea lui Băsescu în această zonă nu a fost pentru consolidarea instituţiilor, ci pentru numirea unor şefi convenabili la conducerea instituţiilor existente”.
„Iar preocuparea sa în acest domeniu avea obiective politice personale. Părerea mea… În fine, Băsescu simte nevoia să se raporteze negativ la perioada 2001-2004, pentru a pune în valoare „realizările” deceniului său. Îl înţeleg. Ceea ce nu înţeleg însă este lipsa de reacţie a liderilor PSD care par a nu-şi mai aminti faptul că în 2000-2004 tot PSD era la guvernare şi nu realizează că ar fi important pentru forţa partidului să reacţioneze, aducând în spaţiul public argumente şi comparaţii”, a mai scris Năstase, citat de aceeași sursă.
(Sursa: digi24.ro)