Directorul general al Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Est (ADRNE), Constantin Apostol, a fost condamnat definitiv, vineri, la doi ani şi jumătate de închisoare cu suspendare sub supraveghere într-un dosar de corupţie.
Acesta este acuzat de „complicitate la folosire ori prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene”, transmite Mediafax.
Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, magistraţii i-au interzis lui Constantin Apostol, printr-o pedeapsă complementară, „dreptul de a exercita funcţia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii”, respectiv aceea de director general al ADRNE.
Totodată, şeful Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Est este obligat de instanţă ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Consiliului Judeţean Bacău, respectiv SC Parc Industrial Hit SRL Bacău, sau la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bacău.
(Sursa: b1.ro)