Rusia ar putea provoca un dezastru nuclear precum cel de la Cernobîl

0
53

Când toți ochii sunt îndreptați spre conflictele armate din mai multe regiuni ale globului, Rusia riscă să producă un dezastru nuclear de nivelul celui de la Cernobîl.

 

Autoritatea norvegiană pentru Protecția Împotriva Radiaţiilor a transmis că un adevărat dezastru poate avea loc în viitor în Arctica din cauza unor practici folosite de Rusia cu câteva decenii în urmă, notează Business Insider.

 

Tragedia se poate produce în Marea Barents (aflată în apropierea Norvegiei, Rusiei și Finlandei) și în Marea Kara (aflată în apropierea Rusiei).

Până în 1991, Uniunea Sovietică a folosit aceste zone ca o groapă de gunoi în care își depunea deșeurile nucleare, iar urmările s-ar putea simți în curând, conform cercetătorilor norvegieni.

Această practică era obișnuită pentru majoritatea țărilor în acea perioadă, însă Rusia a scufundat o cantitate semnificativă, nu foarte departe de țările vecine.

 

Concret, potrivit autorităților norvegiene, „rușii au scufundat 19 nave ce conțin deșeuri radioactive, 14 reactoare nucleare, dintre care cinci care conțin și acum combustibilul nuclear uzat, 735 de piese ale unor mașini grele contaminate radioactiv, 17.000 de containere de deșeuri radioactive și trei submarine nucleare”.

Dintre cele trei submarine, cel denumit K-27 este cel care are cele mai mari șanse să producă un dezastru de tipul Cernobîl, în cazul în care vor exista scurgeri de radiații în mediul înconjurător, susțin norvegienii.

 

Submarinul a fost lansat de URSS în 1962, însă echipajul a murit la scurt timp din cauza radiaţiilor. În 1981, Uniunea Sovietică a scufundat submarinul în Marea Kara, la doar 30 de metri adâncime.

Un alt submarin, K-278, a fost scufundat atât de adânc încât recuperarea în cazul unor scurgeri radioactive ar fi aproape imposibilă, în timp ce despre submarinul K-159 autoritățile de la Oslo susțin că poate afecta pescuitul de pe întreg malul de nord al Norvegiei.

 

Pe de altă parte, există și voci mai optimiste, în special de la Moscova, care susțin că posibilitatea unor scurgeri pe termen scurt este foarte mică, întrucât reactoarele sunt protejate suficient de bine.

 

 

 

(Sursa: independent.md)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments