Autorul atacurilor din din Copenhaga a fost identificat

0
71

Autorităţile din Danemarca l-au identificat pe autorul atacurilor din Copenhaga. Este vorba despre un mai vechi cunoscut al poliţiei din capitala daneză, care se se afla, de altfel, sub supravegherea serviciilor de informaţii din această ţară, au declarat oficialii danezi. Bărbatul a fost ucis noaptea trecută după ce a omorât mai întâi doi oameni şi a rănit alţi cinci. El a fost împuşcat mortal după ce poliţia a încercat să-l legitimeze şi a deschis focul asupra ofiţerilor, transmite Digi 24.

 

Între timp, în Copenhaga a avut loc o amplă operaţiune antiteroristă după incidentele care au avut loc în ultimele 24 de ore în capitala daneză. Două persoane au fost reţinute după o razie efecuată într-o cafenea situată în apropiere de locul unde a fost împuşcat autorul atacurilor.

Nu există deocamdată explicaţii despre modul în care acesta a reuşit să-şi procure o armă ori de ce nu era monitorizat în momentele dinainte de comiterea atacurilor.

 

 

„Este o persoană cunoscută nouă, astfel încât putem confirma că era sub supravegherea serviciilor de informaţii”, a informat Jens Madsen, şeful serviciilor de informaţii.

Noutatea este că am găsit arma pe care credem că a folosit-o în primul atac. De asemenea, am găsit câteva haine, care au devenit acum probe în investigaţie. L-am identificat şi pe atacator, ştim cine este”, a anunțat Thorkild Fogde, comisar de poliţie Copenhaga.

 

Poliţiştii au răscolit timp de 16 ore Copenhaga în căutarea bărbatului.

Totul a început sâmbătă după-amiază, când o dezbatere despre Islam şi libertatea de exprimare organizată într-o cafenea, la care se afla şi ambasadorul francez în Danemarca, a fost întreruptă de mai multe focuri de armă.

„Am auzit focuri de armă, cred că aproximativ 20-30. Oamenii încercau să ajungă la uşi, să iasă din cameră, se ascundeau între sau după mese şi scaune, unii au fugit direct în stradă”, a povestit la BBC Dennis Myhoff Brink, martor ocular al atacului de la cafenea.

 

Un civil a fost ucis, iar trei poliţişti au fost răniţi în urma atacului. Panica este de scurtă durată. Ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, participanţii la dezbatere îşi reiau discuţiile. Echipajele de poliţie aflate în apropiere pornesc imediat în căutarea suspectului.

Incidentul a avut loc la o cafenea dintr-un mall cultural din centrul metropolei daneze, nu departe de Palatul Christiansborg, sediul Parlamentului danez.

 

După aproximativ 10 ore de la atacul din cafenea, suspectul se îndreptă spre o sinagogă aflată în apropiere.

Deschide focul şi împuşcă mortal un bărbat, după care se face nevăzut.

Între timp, autorităţile daneze dau publicității câteva fotografii cu semnalmentele atacatorului. Îmbrăcat în haine negre, avea faţa acoperită, iar martorii spun că ar fi strigat câteva cuvinte în arabă.

 

Eram la un local aflat lângă sinagogă. Am văzut soldaţi din trupele speciale echipaţi cu arme automate şi căşti cum intră pe stradă. Poliţia ne-a spus să stăm ascunşi în băi, care se aflau la capătul localului”, a relatat un martor ocular.

Autorităţile trimit în teren un dispozitiv impresionant de forţe de ordine. Poliţiştii îl depistează pe atacator în preajma Gării Norrebro şi îl împuşcă mortal. Autorităţile daneze califică atacurile drept teroriste.

 

„Danemarca a fost lovită de teroare. Este o luptă între valori care au la bază libertatea individuală şi o ideologie întunecată. Dar există deja un răspuns pe care îl putem da astăzi, iar acela este că ne vom apăra democraţia şi Danemarca”, a declarat Helle Thorning-Schmidt, șefa guvernului danez.

Ţinta atacului de la cafenea ar fi fost unul dintre caricaturiştii care participa la discuţii. Suedezul Lars Vilks, un cunoscut desenator, are printre lucrări mai multe caricaturi ale profetului Mahomed. Presa scrie că organizaţia teroristă Al Qaida în Irak a pus o recompensă de 150.000 de euro pe capul lui, viu sau mort. Asemănarea cu atacul asupra sediului publicaţiei de satiră Charlie Hebdo din Paris a sărit imediat în ochi. Într-un gest de solidaritate, ministrul francez de Interne s-a deplasat în Danemarca.

 

„Am venit astăzi aici pentru a ne mărturisi tristeţea, solidaritatea, prietenia. Am venit aici pentru a-i îmbrățișa pe prietenii noştri danezi şi a le spune că suntem aproape de ei aşa cum şi ei au fost aproape de noi în încercările prin care am trecut”, a declarat Bernard Cazeneuve, ministrul francez de Interne.

Atacurile din Copenhaga au loc în contextul în care toată Europa şi Statele Unite sunt în alertă antitroristă după atentatele de la Paris, de la începutul anului, în urma cărora 17 oameni au murit.  

 

 

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments