Samuraii au fost nişte războinici legendari şi probabil au alcătuit cea mai cunoscută clasă socială din vechea Japonie. Ei au fost luptători nobili care au luptat cu mare vitejie, folosindu-se de armuri şi de săbiile lor înfricoşătoare.
Însă, în lume se cunosc puţine lucruri despre samurai. O selecţie a câtorva dintre necunoscutele vieţii acestora a fost prezentată de către publicaţia Listverse.
Femeile samurai
În timp ce cuvântul samurai este un termen strict masculin, clasa socială bushi japoneză a cunoscut şi femei care au beneficiat de o formare similară în arte marţiale şi strategie.
Aceste femei au fost numite „Onna-Bugeisha” şi au participat la lupte, împreună cu omologii lor, bărbaţii.
Astfel, studii recente au relevat faptul că în lupta de la Senbon Matsubaru, din anul 1580, au participat şi luptătoare, 35 de schelete de femei fiind descoperite, după analiza ADN.
Samuraii occidentali
Cinefilii care au văzut „Ultimul samurai” ştiu că, în condiţii speciale, cineva din afară Japoniei ar fi putut lupta alături de samurai şi chiar putea deveni unul dintre ei.
Istoria cunoaşte patru bărbaţi occidentali cărora li s-a acordat statutul de samurai: aventurierii William Adams şi Jan Joosten van Lodensteijn, ofiţerul de marină Eugene Collache şi negustorul de arme Edward Schnell.
Numărul samurailor
Mulţi oameni cred că samuraii au fost o forţă de elită rară sau o castă de dimensiuni reduse.
Cu toate acestea, samuraii reprezentau o întregă clasă socială. La apogeul puterii samurailor, numărul acestora ajunsese la 10% din populaţia Japoniei.
Armele
Că soldaţi, samuraii au purtat diferite arme. Ei au avut iniţial o sabie numită „chokuto”. Cum tehnicile au evoluat, samuraii au trecut la săbiile curbate, iar în cele din urmă le-au folosit pe cele denumite katana.
Katana este, probabil, cel mai cunoscut tip de sabie din lume şi cu siguranţă cea mai importantă dintre toate armele samurailor.
Educaţia
Ca un lucru esenţial pentru nobilimea din acea epocă, membrii clasei samurailor au fost mai mult decât nişte războinici. Majoritatea samurailor au fost foarte bine educaţi.
Într-un moment în care foarte puţini europeni ştiau să citească, nivelul de cultură al samurailor era foarte ridicat.
Caracteristicile fizice
Armura şi armele îl făceau pe samurai să pară un uriaş. În realitate, cei mai mulţi dintre samurai au avut o statură mică.
Un samurai din secolul al XVI-lea avea o înălţime ce varia între 1,60 şi 1,65 metri. Pentru comparaţie, cavalerii europeni din aceeaşi perioadă, aveau înălţimi cuprinse între 1,80 şi 1,96 metri.
Ritualuri sinucigaşe
Unul dintre cele mai terifiante lucruri care se ştiu despre samurai este ritualul numit seppuku (cunoscut şi sub numele de hara-kiri), care presupunea sinuciderea luptătorului, dacă nu reuşea să urmeze codul bushido sau era capturat de un inamic.
Seppuku putea fi un act voluntar sau reprezenta o pedeapsă şi era un adevărat ritual.
(Sursa: ziare.com)